Am fantezii cu o femeie!

Ultima actualizare:

    Scrie-ne  ce probleme  ai în amor
Scrie-ne ce probleme ai în amor

Corina este o tânără de 24 de ani care are o relaţie stabilă cu un băiat mai mare decât ea cu doi ani. Problema ei este că se simte atrasă şi de femei.

"Bună, Ioana. Numele meu este Corina, am 24 de ani şi sunt din Timişoara. Am o relaţie cu un băiat cu 2 ani mai mare decât mine. Ne înţelegem bine, iar partidele de sex sunt plăcute.

Dar am şi eu o problemă. Acum două luni am fost la o petrecere şi, la un moment dat, o fată de acolo a început să-mi facă avansuri. Ameţită fiind, am cedat şi încet-încet am ajuns să facem dragoste ca între fete şi, culmea, mi-a plăcut. Acum intervine dilema mea. Îl iubesc pe prietenul meu, dar mă simt bine când fac dragoste cu acea fată. Ce să fac? Să-l părăsesc pe prietenul meu sau să renunţ la acea fată? Mulţumesc."

Dragă Ioana, am citit scrisoarea ta şi, sincer îţi spun, m-ai pus şi pe mine într-o situaţie delicată. Am încercat să mă pun locul tău. Într-adevăr, treci printr-o perioadă destul de confuză în acest moment, dar nu este cazul să te gândeşti că trebuie să alegi între iubirea pe care ţi-o oferă iubitul tău şi satisfacţia sexuală de moment pe care ai trăit-o cu acea domnişoară.

Ai dreptate când spui că te-ai simţit bine cu cealaltă fată, că te-a satisfăcut din punct de vedere sexual, că a ştiut unde să te atingă, dar, la rândul ei, fiind şi ea femeie, nu a făcut decât lucruri pe care ea şi le dorea, iar din acest motiv tu ai ajuns la concluzia că totul a fost minunat. Ai ajuns în această situaţie, cum reiese din scrisoare, din cauză că ai băut mai mult la petrecere şi acea domnişoară ţi-a făcut avansuri şi complimente.

În general, oamenii, când consumă mai mult alcool, au, la un moment dat, tot felul de fantezii sexuale, iar dacă acestea sunt şi alimentate de cineva, ajung să fie puse în practică fără a se gândi prea mult la consecinţe. Sfatul meu e să-ţi îndrepţi atenţia către iubitul tău şi să-i povesteşti  despre această aventură. Spune-i ce ţi-a făcut acea domnişoară, dacă într-adevăr ea te-a făcut să te simţi bine şi cere-i să încerce să te satisfacă şi el în acel fel. Iar dacă-ţi iubeşti prietenul, experienţa pe care ai avut-o  trebuie păstrată doar la nivel de amintire.

Dacă ai o problemă în amor şi vrei sfatul sex-expertei, scrie-ne la adresa str. Fabrica de Glucoză nr. 21, sector 2, Bucureşti, menţionând pe plic "pentru Ioana", sau pe e-mail sex@click.ro. Scrisorile îşi vor găsi răspunsul în această pagină. Iar în fiecare luni şi joi, de la 00.00 la 01.00, nu rata videochatul erotic cu Ioana, pe click.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
23adbb27 d661 4add b171 ecdb61862362 jpeg
podul de piatra baile herculane jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net