Amalia Enache: «Sunt la fel de pătimaşă în plan personal, cum sunt şi profesional»

Ultima actualizare:

    Amalia Enache Sursă Foto: Agenţia de presă mondenă
Amalia Enache Sursă Foto: Agenţia de presă mondenă

Amalia Enache şi Mircea Solcanu vor fi gazdele decernării Premiilor Gopo de anul acesta, eveniment ce va avea loc astăzi.

Cei doi prezentatori TV aşteaptă cu nerăbdare începerea decernărilor şi îşi propun să intervieveze fiecare celebritate care va păşi pe covorul roşu.

"De fapt, pe scenă îl veti vedea pe Andi Moisescu. Eu şi Mircea, la fel ca anul trecut, vom fi cu o oră înainte pe covorul roşu şi nu va trece pe lângă noi niciun nominalizat, actor, regizor sau vreun alt invitat de seamă fără să-l intervievăm, nu va trece musca, aşa cum se zice, fără să vedem care îi e starea", a spus Amalia pentru protvmagazin.ro.

La rândul său, prezentatorul "Poveştirilor de noapte" mărturiseşte că are marii emoţii, deşi nu este la primul eveniment de acest gen. "Am emoţii mari de tot şi multe, să dau la toată lumea. E un eveniment de clasă în care vedem şi ne întâlnim cu elita", a spus el.

Pe lângă colaborarea profesională, Amalia şi Mircea au o relaţie foarte bună şi ca prieteni, ei cunoscându-se de mai mulţi ani. "Eu sunt la fel de pătimaşă în plan personal, cum sunt şi profesional", a spus frumoasa ştiristă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Raed Arafat conferinta dupa explozia blocului din Rahova  Foto Inquam Photos  Octav ganea (3) jpg
image png
macielpgabriel ai generated 9020518 jpg
Romina Gingasu, foto Instagram jpg
ambulanta, foto shutterstock jpg
Fast food Shutterstock 1920x1080 (1) png
image png
pasajul lujerului foto google maps png
image
image