Ancheta carnagiului din Banat, blocată de incompetenţă: ucigaşul învaţă pentru bacalaureat
Anchetatorii nu au reuşit să finalizeze dosarul penal nici la jumătate de an după ce şase persoane au fost ucise de coliziunea dintre un Peugeot şi un Daewoo Espero.
Ucigaşul, Claudiu Hauptmann, de 19 ani, învaţă pentru bacalaureat, examen care o să aibă loc anul viitor în iulie. „Ancheta este în plină desfăşurare, poliţiştii îşi fac datoria şi vor finaliza acest dosar în cel mai scurt timp posibil”, a spus Andrei Emil, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş.
Poliţiştii nu au însă la dosar expertiza tehnică a automobilului, care va întârzia cel puţin jumătate de an. Asta pentru că experţii sunt foarte ocupaţi, iar poliţiştii şi procurorii nu au bani pentru expertiză, în timp ce familia lui Hauptmann a refuzat să plătească expertiza. Astfel, nota expertizei automobilului care a ucis şase oameni a fost predată rudelor celor care au murit.
Nedreptate pe banii victimelor
Tatăl Deliei, o tânără de 18 ani ucisă în accident, a plătit 2.000 de lei pentru expertiză, însă nu a mai primit niciun semn de la anchetatori. „Am plătit la medicina legală pentru autopsie că nu sunt bani şi nu se poate derula ancheta că nu exista expertiza medico-legală. Nu înţeleg ce legătură au expertizele făcute de specialişti la maşini cu expertiza medico-legală. Expertiza maşinilor a fost cerută de familia Hauptmann. Mi s-a spus că dacă Hauptmann nu plăteşte expertiza, ancheta nu poate merge mai departe, iar el nu are niciun interes să facă asta. Nu vreau decât să se facă dreptate, să plătească pentru că a luat şase vieţi”, a spus Ion Roşian.