Andreea Bălan, plătită în pantofi
Banii ca banii, dar când ţi se oferă un onorariu în pantofi, poţi să refuzi? Câte femei ar face asta? Cu siguranţă, nu multe! Andreea Bălan n-a putut ceda nici ea ispitei şi a cântat la un eveniment din Oradea pe 2.000 de euro, dar şi pe zece perechi de pantofi! Vedeta a făcut show de excepţie, ca de obicei, lăsându-i mască pe cei prezenţi.
Oradea a fost în fierbere, zilele trecute, căci acolo au avut loc sumedenie de sindrofii, toate reunite în cadrul unui mare eveniment: Miss Oradea. Aici a fost invitată să cânte şi Andreea Bălan (28 de ani), care a spus „da" din start, conform unor surse din preajma ei, atunci când a aflat că i se oferă 2.000 de euro pentru prestaţie, dar şi vouchere cu care să-şi cumpere multe perechi de pantofi. De unde până unde onorariul în pantofi? Ei bine, de la însuşi deţinătorul lanţului de magazine Leonardo, Florin Panea.
Pentru această recompensă, Andreea a dat, pe scenă, tot ce are mai bun din ea, ba chiar a inclus în spectacol şi un număr sado-maso, care l-a impresionat chiar şi pe Zoltan Nagy, regizorul-porno, prezent în public: „Dă foarte bine cu biciul. Îmi place că nu iartă pe nimeni. I-a luat la bici pe cei din juriu", ne-a declarat Nagy.
Andreea, care a fost şi membră a juriului, a încoronat-o pe Miss Amalia Herlas
O altă trupă invitată să urce pe scenă a fost Heaven care, conform aceloraşi surse, ar fi primit 1.500 de euro. Nici premiile puse la bătaie în cadrul concursului Miss Oradea n-au fost de ici, de colo: în total, premiile au cumulat o sumă de câteva mii de euro, iar câştigătoarea de pe locul întâi, Amalia Herlas (17 ani), a primit 400 de euro şi cadouri în valoare de 1.600 de lei. Ea a fost aleasă dintre 16 participante, iar concursul a fost organizat după şapte ani de pauză.