Andrei Cristea, nevinovat după ce i-a rupt dinţii lui Rîpă

Ultima actualizare:

În meciul cu Oţelul, câstigat de gălăţeni cu 2-1, atacantul dinamovist Andrei Cristea l-a lovit pe Cornel Râpă atât de tare încât fundaşul dreapta al liderului campionatului s-a ales cu un dinte rupt. „Da, m-a lovit. Nici nu pot să vorbesc mult că mă doare dintele rău", ne declara Râpă imediat după terminarea acelui meci.

Conform directorului general al FC Oţelul, Marius Stan, pentru şedinţa de astăzi de la comisie Râpă a trasmis prin fax o declaraţie. „Râpă a scris că a fost lovit cu capul în gură de Cristea, dar că nu poate preciza dacă a făcut-o intenţionat sau nu", a declarat Marius Stan.

Deşi imaginile vizionate la şedinţa comisiei sunt îndepărtate şi nu se vede faza aproape deloc, Dumitru Dragomir, preşedintele LPF, a explicat că decizia anulării cartonaşului roşu a fost luată tocmai pentru că secvenţele video nu sunt clare. "Comisia s-a uitat două ore la faza în care a primit roşu şi n-au văzut nimic în care să constate că Andrei Cristea l-ar lovit pe Rîpă", a precizat şeful Ligii.

Lăcătuş a ironizat decizia LPF

Decizia Comisiei de Disciplină a LPF a iscat un scandal între cele două cluburi rivale, Steaua şi Dinamo, înaintea meciului direct. Antrenorul Stelei, Marius Lăcătuş, a spus că pe viitor se aşteaptp ca şi golurile valabile să fie anulate la comisii. „Propun să i se ia şi două puncte Oţelului şi să i se acorde unul lui Dinamo. Cine ştie, poate pe viitor ne aşteptăm să vedem şi un gol valabil anulat la Comisii", a spus Lăcătuş.

Mai multe reacţii după decizia luată de LPF chiar înaintea meciului Dinamo - Steaua CITIŢI AICI



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
rosii getty1 jpeg
click ro   Crema SPF 50 față Scutul tău zilnic de protecție și SPF jpg
tumisu heart attack 7479253 (1) jpg
ceai beneficii jpg
gradinarit jpg
nunta pixabay jpg
shingo suzuki libertatea jpg
gatit freepik1 jpeg
image
image