Angela Similea, cu lacrimi în ochi: «Mi-e dor de nebunia lui Victor» VIDEO
Angela Similea a revenit în atenţia publicului cu o nouă piesă. Ea a luat o pauză, după ce şi-a pierdut soţul şi mama. Cântăreaţa a recunoscut că a fost împinsă de la spate de prietenul ei, Ovidiu Komornyk, care a făcut tot posibilul să o ajute să urce din nou pe scenă.
Angela Similea şi-a pierdut soţul la începutul lunii aprilie. Victor Surdu a murit după ce s-a luptat un an de zile cu cancerul de pancreas.
Invitată la Acces Direct, cântăreaţa a dezvăluit că după pierderea soţului a suferit o formă depresie şi a fost nesigură pe calităţile ei.
"Nu mi-am dat seama dacă îmi era dor să apar pe scenă, timpul a trecut altfel. Au fost momente în care am crezut că nu o să mă mai întorc. Dar am avut familia şi prietenii lângă mine. În plus, cei care au plecat de lângă mine mi-au spus că asta era menirea mea.
Ce apropiaţi ştiau că nu sunt puternică şi că sunt doar o luptătoare. Având prieteni în jurul meu. Ovidiu Komornyk este un exemplu. El a găsit soluţia de a mă aduce în faţa publicului. Nu mai eram sigură pe vocea mea", a spus ea.
Întrebată care a fost cel mai greu moment din cele întâmplate, Angela a spus: "Greu a fost tot. Greu a fost faptul că s-a creat un gol imens, au fost mai mult de 2 luni în care nu ştiam ce să fac eu cu mine de acum înainte. E devreme să spun că sunt puternică, dar cu această piesă, am simţit că am căpătat curaj. Adică, vocea mea e încă puternică. Chiar dacă familia mă susţine şi îmi spune să merg tot pe acest drum, eu sunt singura care poate simţi dacă pot. Ovidiu este cel care a ştiut pe ce buton să apese ca să fiu acum aici".
Angela Similea şi Ovidiu Komornyk au cântat o piesă în premieră la Acces Direct
Ovidiu povestit cum a reuşit să o convingă pe Angela Similea să cânte din nou.
"A fost greu. I-am spus că am o melodie şi ea trebuie să facă textul. N-a vrut, dar am convins-o. Dimineaţa m-a sunat şi eram sigur că textul era gata. Apoi i-am spus că trebuie să-l înregistrăm. Am tras vreo 5 variante şi la final Angela mi-a spus că vrea să îl impreme încă odată.
În aceste momente, toată lumea îţi dă telefoane şi îţi spune că «dacă ai nevoie de ceva sunt alături de tine», dar nimeni nu face nimic. Eu am încercat să fac ceva. Mama ei şi Victor i-au spus că trebuie să cânte. Îşi doreau ca ea să strălucească. Şi mie îmi lipsesc aceşti doi oameni minunaţi
"Mama era o persoană puternică. Ea era strigată în casă Madam General, nimic nu se întâmpla în casă fără acordul ei, asta îmi lipseşte cel mai mult: să pot discuta cu ea şi să hotărâm împreună", a spus Angela.
"De nebunia lui. Noi cântam foarte multe împreună. Acasă, el era vedeta! Era extraordinar de romantic, dar avea şi o mare furtună în el. Iubea viaţa ca nimeni alticineva, şi avea o putere mare de muncă. Dumnezeu e mare şi El hotăreşte. Recunosc că mi-a fost greu, dar am acceptat acest lucru", a spus artista.
"Victor m-a curtat foarte mulţi ani. Când i-am deschis sufletul, s-a speriat. S-a purtat ca o pisică prinsă la smântână. Era ca un copil. Văzând că se comportă aşa, mi-am dat seama că mă iubeşte şi atunci ne-am căsătorit", a continuat aceasta.
Întrebată ce părere are despre fosta ei noră care a făcut nişte declaraţii incendiare, Angela a spus că ea nu-şi spală rufele în familie.
"Eu nu pot fi în sufletul nimănui, dar după cum ştii, sunt om discret şi nu discut acest subiect. În faţa publicului vine artistul, omul cu bucuriile şi necazurile rămâne acasă", a răspuns aceasta.
"Toată viaţa mi-am dedicat-o scenei, dar de fapt pentru mine importantă era familia", a spus cântăreaţa în lacrimi.