Aproape 200.000 de turişti s-au copt la 50 de grade Celsius

Ultima actualizare:

Încă de vineri după - amiază, pe tronsonul din apropierea punctului de taxare de la Feteşti, cozile se întindeau pe o lungime de aproximativ 20 de kilometri. Traficul s-a desfăşurat cu dificultate şi ieri dimineaţă, turismul de weekend aducând spre mare un alt val de turişti.

"Locurile clasificate - hoteluri şi vile - sunt ocupate în proporţie de 100% în Mamaia, însumând peste 36.000 de turişti“, a declarat Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România. Se adaugă alţi 10.000 de turişti care ocupă aproape în fiecare weekend  spaţiile generoase de cazare din nordul staţiunii, la apartamentele de închiriat.

Înghesuiala mare la Costinești

Tinerii s-au călcat în picioare pentru a prinde o cameră liberă în Costineştiul. În acest weekend, datele oficiale arată că nu mai puţin de 41.000 de turişti au ales Staţiunea Tineretului. Cei mai fericiţi sunt particularii. O cameră se închiriază cu 50 de lei pe noapte. În Eforie, preţurile la cazare sunt la fel de mici, însă mâncarea este mult mai scumpă. Număr record de turişti şi în Vama Veche: peste 15.000 de tineri, dintre care 2.000 s-au bătut pentru un loc de campare pe plajă.

Conform statisticilor oficiale ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, sunt în jur de 164.000 de turişti pe litoral, la care se adaugă peste 20.000 cazaţi la particulari. „Spre deosebire de săptămânile trecute, este primul weekend în care au dispărut de la marginea şoselei chiar şi particularii care oferă cazare. Chiar dacă mulţi turişti au venit spre litoral şi sâmbătă, turismul de weekend de pe litoralul românesc începe tot de vineri, cu rezervări făcute din cursul săptămânii. În plus, contează foarte mult şi evenimentele pregătite pentru sfârşit de săptămână. În special cele dedicate tinerilor nu dau greş în niciun weekend“, a completat Corina Martin.

Apa mării a fiert la 29 de grade Celsius

Centrul de Meteorologie Regional Dobrogea a anunţat că sâmbătă, la ora 15.00, la nivelul nisipului se înregistrau 50 grade Celsius, chiar dacă temperatura în aer a fost de 36 de grade Celsius. Nici băile în mare nu au ajutat deloc: încă de la primele ore ale dimineţii, temperatura apei a fost de 29 grade Celsius.

Indicele de confort termic a depăşit sâmbătă după-amiază pragul critic de 80 de unităţi. La Mangalia, indicele a fost de 84 unităţi, în timp ce la Constanţa 82 de unităţi. "Datorită întinderii mari a apei care degajă în aer vapori reci de aer, canicula este suportată mai uşor pe plajă, sub o umbrelă“, a declarat meteorologul Vasile Torică.

Turiştii nu au ţinut cont de avertizările meteo. Însă, la corturile de prim ajutor de pe plajă vin turişti care acuză dureri de cap, semne ale expunerii îndelungate la soare. „Vin cu tensiunea ridicată, deoarece nu ţin cont de faptul că la orele prânzului soarele este puternic. Sunt mulţi cardiaci, dar chiar şi gravide sau mame cu nou născuţi“, a declarat Adrian Bala, responsabil cort de prim - ajutor din staţiunea Saturn.

"Nu se simte atât de tare canicula. Mai rău este în Bucureşti. Pe plajă stăm sub umbrelă, intrăm în apă, stăm cu salteaua pe mare, găsim cum să ne răcorim“, a spus Vasile Oncea, turist din Bucureşti.

"Şi aşa stăm puţin la mare, nu avem cum să ne retragem în camere chiar dacă este caniculă“, completează Virginia Sasu, din Buzău.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net