Atenţie, cade! Peste 200 de clădiri din Bucureşti sunt pe punctul de a se prăbuşi

Atenţie, cade! Peste 200 de clădiri din Bucureşti sunt pe punctul de a se prăbuşi

Ultima actualizare:

Zeci de clădiri din Bucureşti sunt un pericol pentru trecători deoarece se pot dărâma în orice clipă. Este vroba de imobilele în care nu mai locuieşte nimeni şi care se află într-o avansată stare de degradare, relatează realitatea.net.

„Peste tot am văzut anunţuri <<cade tencuiala>>. Nu ştiu ar trebui să mergem, pe marginea străzii?", se întreba un trecător.

„Urmează să demarăm o procedură pînă la elaboarrea unui proiect în Consiliul General să finanţăm lucrări pentru expertizare şi ulterior elaborarea unui alt proiect în ceea ce priveşte finanţarea, costurile sunt foarte mari", a explicat directorul Administraţiei Fondului Imobiliar, Mihai Enăchescu.

În Bucureşti sunt peste 230 de imobile care sunt într-o stare avansată de degradare. Multe din ele sunt în administararea Primăriei Capitalei, iar altele sunt în proces de revendicare. Cu câteva luni în urmă, peretele unei clădiri de pe Cale Moşilor s-a prăbuşit, nimeni nu a fost rănit, dar a blocat o linie de tranvai timp câteva ore.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
foto1 postul craciunului jpg
accident tramvaie
masa la cantina
avioane jpg
coji oua istock jpg
livada cu meri jpg
somn istock jpg
cafea pixabay jpg
image
image