Au plătit 10.000 de lire pe operaţiile estetice ale câinelui
Pentru un cuplu de britanici, Junior este deja un membru al familiei, astfel că nici o sumă nu a fost prea mică pentru a-l trata.
Câinele suferă de o boală rară, care face ca pielea sa să crească necontrolat. Denise şi David au cheltuit deja 10.000 de lire sterline cu operaţiile prin care au încercat să-l ajute. Junior, în vârstă de cinci ani, a avut nevoie de o intervenţie chirurgicală acum doi ani, când pielea din jurul ochilor a fost remodelată.
După ce din zona pieptului i-au fost înlăturate două tumori benigne, a fost nevoie de alte câteva operaţii, deoarece blana îl împiedica să alerge. "Dacă ar fi să alegem, am face la fel, e mult mai fericit acum. E ca un copil pentru noi", a mărturisit Denise, citată de Daily Mail.
Faceliftingul din 2010 a costat 1.200 de lire, în timp ce operaţia de anul acesta a valorat încă 1.500. Factura pentru tratament s-a ridicat la încă 6.000 de lire, iar medicamentele au completat suma până la 10.000. "Am avut asigurare, dar, chiar şi dacă ar fi trebuit să suportăm toate cheltuielile din buzunarul nostru, n-am fi ezitat nici o clipă", a mai spus stăpâna câinelui.