Au scăpat de moarte de două ori într-o lună!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Ora 21.23. De data aceasta nu este un camion puternic care zgâlţie podeaua. De altfel, asemenea maşini îl trezeau în ultimul timp din somn, de frică.

Îi era mai mult teamă pentru copii. Mereu îşi amintea de nenorocirea din 23 octombrie. Atunci a scăpat ca prin urechile acului. Clădirea în care locuia a fost singura din zonă care a rămas pe picioare. "Iar e cutremur!" îi zice printre dinţi soţiei. "Gata, se termină repede", spune aceasta luându-l de mână, de parcă avea de unde să ştie.

Nu apucaseră să renoveze casa după dezastrul de luna trecută, iar stâlpii fisuraţi pocneau şi se rupeau unul după altul ca nişte copaci. Podeaua se zguduie puternic.

Bărbatul a fost salvat de sub dărâmături de vărul lui. Familia sa a scăpat încă o dată de dezastru

simeon stalpnicul png

Cei doi copii urlă şi sar în braţele părinţilor. Aceştia îi acoperă cu braţele. Se târăsc într-un colţ. Durează de ceva timp şi parcă nu se mai termină. Bubuie geamurile.

Masa din lemn masiv coboară spre ei. Podeaua se rupe. Cad în gol câţiva metri. Deodată, nu se mai mişcă nimic. Se aud doar zgomote scurte şi seci. Copiii sunt bine! "Ajutor, ajutor!"... După câteva ore ia prima gură de aer proaspăt. A fost salvat chiar de vărul său.

Estul Turciei a fost zgâlţâit puternic, miercuri seară, de un nou cutremur, de 5,7 grade pe scara Richter. Cel puţin şapte oameni au murit şi alte 70 de persoane erau prinse sub dărâmăturile celor aproximativ 25 de clădiri, printre care un hotel şi o şcoală, care s-au prăbuşit.

Echipele de salvare au găsit 40 de supravieţuitori. Epicentrul seismului a fost localizat la 16 km de oraşul Van, puternic afectat de cutremurul de 7,2 grade produs în urmă cu trei săptămâni.

Se aşază plăcile tectonice şi în Vrancea

După o pauză de 8 zile, trei cutremure s-au produs, miercuri noapte, în zona Vrancea şi în Transilvania, informează INFP.

„Există o corelaţie între seismele din Turcia şi cele de la noi. Toată Anatolia împinge microplaca Mării Negre şi este normal să fie mişcări ale pământului şi în ţara noastră. La noi, a fost o pauză de opt zile, iar cutremurele de miercuri şi de joi au fost binevenite: s-a mai descărcat din energie. E posibil ca până la sfârşitul anului să se producă în Vrancea un cutremur de 4,8-5 pe Richter", ne-a explicat Victorin Toader, de la Institutul de Seismologie Aplicată.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mirosuri neplacute Asa poti avea o casa parfumata si primitoare  Sursa foto shutterstock 1892880535 jpg
radha bivol apa record jpg
intarzieri trenuri 696x522 jpg
Luxemburg, foto Shutterstock jpg
Ciprian Ciucu FOTO Profimedia
Riyadh, foto Shutterstock jpg
Pier Bertig, foto Facebook jpg
mamaliga shutterstock 2040870758 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net