Axente plânge după căpitan:" O să ne lipsească mult Alexa în meciul cu CFR"!

Axente plânge după căpitan:" O să ne lipsească mult Alexa în meciul cu CFR"!

Ultima actualizare:

"Va fi un meci foarte greu, ne aşteaptă un adversar foarte puternic. Întâlnim campioana en-titre, ei nu au început returul foarte bine, nu stau bine în clasament, dar sunt sigur că vor dori să ne învingă cu orice preţ. Nu cred că statistica contează prea mult, mai ales în momentul de faţă, când toţi ne dorim să facem o mare performanţă în acest sezon. I-am văzut în meciul cu Brăneşti, însă niciun meci nu seamănă cu altul, a fost şi un teren slab. Cred că De Zerbi şi Bastos sunt cei mai periculoşi jucători, însă chiar dacă aceştia nu vor juca, au înlocuitori pe măsură", a spus atacantul echipei de pe Bega, Mircea Axente.

"Absenţa lui Alexa e mai importantă decât cea a lui Mureşan, dar şi noi, şi ei, avem soluţii. Jucătorul Alexa este foarte important, dar ne va lipsi cel mai mult căpitanul Alexa", a precizat Axente.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Loc de parcare cu abonament jpg
loto
image png
Lidl Bulgaria supermarket FOTO Shutterstock
Holly Ditchfield jpg
image png
pexels falcons 8993781 jpg
Design fără titlu (5) png
image
image