Badea îl contrează pe Andone

Badea îl contrează pe Andone

Ultima actualizare:

 „Eu nu o consider o declaraţie normală, nu cred că în felul acesta vom aduce suporterii la meciurile echipei. Nu ostilizându-i, nu învinovăţindu-i, nu culpabilizându-i! Trebuie să convingem şi prin joc şi prin rezultate, dar şi prin alte mijloace, suporterii să vină la stadion. Dacă aş urma modelul declaraţiilor lui Andone, atunci la câţi spectatori ave uneori, probabil că ar trebui să jucăm o miuţă pe jumătatea terenului. Echipa ar trebui să joace ca pentru un stadion plin şi câteva sute de mii de suporteri din întreaga ţară, apoi şi pentru performanţa sportivă a clubului, plus că pentru asta sunt plătiţi să joace! Aici nu suntem la teatru ca să spunem „o lăsăm mai moale, pentru că nu suntem la premieră sau nu avem sala arhiplină. Probabil actuala situaţie ţine şi de o dezamăgire faţă de aşteptările normale ale suporterilor. Totuşi, eu vad declaraţia lui Ioan Andone, în egală măsură, o provocare şi un apel pentru suporteri. Cred că ne aşteptam cu toţii la un număr mai mare de spectatori în stadion. La meciul cu U Cluj, chiar dacă au fost mai puţini spectatori decât cifra aşteptată, faţă de alte meciuri de acelaşi nivel din anii anteriori, au fost mai mulţi, iar participarea suporterilor o consemnez mai mult decât pozitiv în ceea ce priveşte susţinerea echipei chiar şi la un scor neverosimil, de la 2-1 la 4-2...”, a spus Badea pentru www.dinamomania.net.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
tumisu brain 7314501 jpg
image png
oras antic scufundat jpg
ficat jpg
livrator premiu literar jpg
canapea stil viata sedentar televizor istock jpg
lup shutterstock 1045008397 jpg
drona jpg
image
image