Bahmu: «Copiii mei nu pot dormi în patul în care se tăvăleşte Prigoană cu farfuzele lui!»

Ultima actualizare:

    Eduard (2 ani) şi  Maximus (5 ani) stau acum  cu mama lor, Adriana
Eduard (2 ani) şi Maximus (5 ani) stau acum cu mama lor, Adriana

Vrea program de vizită neîngrădit pentru Prigoană, dar exclude din start solicitarea acestuia de a-i lua pe copii la domiciliul lui.

Epuizată şi sătulă! Aşa s-a prezentat Adriana Bahmuţeanu, ieri, la Judecătoria Sectorului 3, la procesul de stabilire a custodiei provizorie a celor doi copii, Eduard şi Maximus.

Vedeta împreună cu avocatul său, Cristian Gheorghiţă, nu au fost de acord cu programul de vizită solicitat de Silviu Prigoană şi astfel procesul s-a amânat pentru data de 14 noiembrie.

Adriana şi avocatul ei s-au prezentat ieri la Judecătoria Sectorului 3

simeon stalpnicul png

Parlamentarul independent îşi doreşte să stea cu cei doi fii două weekenduri pe lună, vacanţa de iarnă o săptămână şi vacanţa de vară o lună.

Bahmu s-a enervat la culme, considerând prea mari pretenţile unui tată care nu şi-a văzut copiii timp de 3 luni, şi a cerut vizită neîngrădită, în prezenţa ei, la domiciliul ei.

„Nu am nimic împotrivă să-şi vadă copiii, dar nu aş vrea să le disturbăm programul. Eduard are o masă de lapte şi noaptea, Maxi vrea să i se citească poveşti înainte de culcare, trebuie spălat pe dinţi, ori Prigoană nu ştie lucrurile astea. Sunt de acord să vină să-i vadă când doreşte, însă nu să doarmă acolo. Cum aş putea să mă duc eu cu copiii şi să dormim în patul în care se tăvălesc farfuzele lui Prigoană?! Probabil el doarme cu nepoatele sau cu finele, ştiu că stă noaptea la petreceri cu prietenii, cu femeile, fumează, ori eu nu vreau să-mi traumatizez copiii", ne-a declarat Adriana Bahmuţeanu.

Prigoană: «Să n-o mai prind pe Adriana în casa mea»

După declaraţiile acide ale Adrianei Bahmuţeanu, Prigoană a ripostat: „Programul pe care l-am solicitat pentru a-mi petrece timpul cu copiii mei este cel normal, asta înseamnă custodie comună şi este exclus ca Adriana să mai calce vreodată în casa mea din moment ce ea a părăsit domiciliul. Copiii au dormitoarele lor, iar în casa mea nu a intrat nici o femeie în afară de menajeră. Cred că e mai neigienic să plimbi copiii dintr-un pat în altul, căci am înţeles că a schimbat vreo patru locuinţe până acum. Nu ştiu cât sunt eu de iresponsabil ca tată, dar sunt curios să ştiu cine le pregătea biberoanele copiilor în timp ce Adriana stătea cu şpriţul în bot, prin bodegi, la 2 dimineaţa!” a declarat Silviu Prigoană, pentru Click!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
vant puternic Inquam Photos jpg
bucuresti storia jpg
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net