Băncile nu mai au încredere în bugetari

Ultima actualizare:

    Foto: Arhiva Adevărul
Foto: Arhiva Adevărul

Dacă până nu de mult statul prezenta pentru bănci o garanţie solidă, prin statutul său de angajator, acum, propunerea reducerii cu 25% a salariilor bugetarilor schimbă situaţia.

Instituţiile de credit iau în calcul un nou val de restanţieri, de data aceasta bugetari, şi se vor gândi de două ori înainte de a acorda un împrumut unui angajat la stat. Băncile comerciale au acordat în anii trecuţi împrumuturi bugetarilor la un grad de îndatorare de până la 75%, dat fiind că angajatul lor, statul, constituia o instituţie sigură. Cei aproximativ 1,4 milioane de bugetari din România au datorii la bănci de 4,8 miliarde de euro, adică 20% din totalul împrumuturilor acordate de bănci persoanelor fizice.

Odată cu măsurile impuse de autorităţi, tot mai mulţi bugetari ar putea ajunge în imposibilitatea de a-şi rambursa creditele şi, într-un final, să fie executaţi siliţi de bancă. Bancherii spun că reducerea salariilor bugetarilor se va resimţi cu siguranţă asupra portofoliilor de credite, dar vor încerca să găsească soluţii aşa cum au făcut-o şi în cazul clienţilor angajaţi în sectorul privat, afectaţi în 2009 de restructurări masive.

„Impacul reducerii salariilor bugetarilor se va resimţi cu siguranţă, dar băncile trebuie să se adapteze situaţiei, aşa cum au făcut-o şi în cazul angajaţilor din privat", a declarat pentru „Adevărul" Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor.

La rândul său, Mihai Bogza, preşedintele Bancpost, consideră că măsura va avea un impact asupra portofoliilor de credite, dar că băncile şi întreaga ţară ar fi cu mult mai afectate de absenţa măsurilor de restructurare a cheltuielilor publice, pentru că România ar ieşi din cadrul programului cu FMI şi economia ar intra în colaps.

„În cazul în care unele persoane afectate vor avea dificultăţi să îşi ramburseze creditele, băncile vor încerca să le restructureze. Dar dacă rezultatele nu vor fi pozitive, este inevitabil să se ajungă şi la executări silite, fie că este vorba de clienţi din sectorul privat sau din cel public", a mai spus Bogza.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
full shot senior man with yoga mat jpg
fructe freepik1 jpeg
Dronă Constanța FOTO Facebook
varza gratis jpg
6e1320f4 58e6 4a97 801b 91a59766ae52 jpg
Coiful de aur de la Coțofenești furat din Muzeul Drents din Olanda Foto Drents Museum
641423328 17935460523174840 6725275364538285152 n jpg
image
image