"Becali trebuie pus în cămaşă de forţă. E cancerul Stelei!"
Unul dintre membrii Peluzei Sud a Stelei, Alexandru Tofan, poreclit "Lecce", a dezvăluit amănunte incendiare de la întâlnirea cu Victor Piţurcă de ieri, la care a participat şi Gigi Becali
"Avem aceleaşi sentimente pe care le-am avut tot timpul. E un sentiment de frustrare, reîmprospătat la fiecare început de sezon, de vreo cinci ani încoace. Toată lumea ştie episoadele cu Zenga, Hagi, Bergodi, Lăcătuş şi Dorinel Munteanu. De fiecare dată, omul ăsta care are impresia că e Dumnezeu pe pământ, crede că poate să îşi bată joc de cine vrea: de jucători, de suporteri, de toată lumea. Am avut o notă de pesimism de la început, pentru că ştim că omul ăsta e o scursură a societăţii. Asta e societatea în care trăim, e plină de astfel de scursuri. După felul cum a reacţionat ieri (n.r. duminica, 8 august) faţa de noi şi de Victor Piţurcă, nu cred că poate fi numit om. O maimuţă dacă era, nu reacţiona aşa", a declarat Alexandru Tofan "Lece" pentru Sport Total FM.
"Să vă zic ce ne-a zis nouă, cum conduce el. Steaua e batjocorită şi călcată în picioare. Este o bătaie de joc la ora actuală. Nu suntem într-un târg de cocalari şi cămătari. Pe bunul-simţ şi pe respectul faţă de un club şi faţă de suporteri nu trebuie să ceri garanţii. Nu trebuie să se ajungă la ţigania la care s-a ajuns ieri. A fost de faţă cu multă lume, un calup de înjurături şi de vorbe spurcate din partea unui om care nu are niciun merit pe lumea asta. Este cancerul fotbalului românesc, al Stelei şi la tot ce s-a ajuns în societatea asta. L-a înjurat pe Piţurcă, pe noi, pe toată lumea. Nu mă aştept la nimic bun de la acest om. El vorbeşte despre Dumnezeu şi despre organul lui genital în aceeaşi frază. El se laudă că e pios şi că e credincios, dar el este atât de rău şi îi face pe atâţia oameni să îi dorească răul şi să moară. Sunt atâţia oameni care vor să crape ăsta! A venit el şi a zis că face pipi pe noi şi pe atmosfera de la meciul cu Universitatea Craiova. Din punctul nostru nu există altă variantă, decât să plece Becali sau să moară. Dacă l-aţi fi văzut ieri cum facea cu noi, aţi fi spus că trebuie pus în cămaşa de forţă. Facea spume la gură, ţipa, zici că intrase în transă. Vi-l imaginaţi pe Moratti aşa? Ar trebui să iasă toată lumea în stradă şi să îl ia pe sus", a încheiat "Lecce"