Bergodi: «L-aş fi zburat pe Becali din vestiar»
Bergodi a anunţat, prin vocea avocatului său, că va cere 500.000 de euro daune Stelei pentru afectarea imaginii şi pentru discriminarea la care a fost supus atunci când jucătorii şi staff-ul şi-au primit banii, iar el nu.
Domnule Bergodi, avocatul dumneavoastră susţineţi că cereţi daune de 500.000 de euro Stelei...
Detaliile exacte le ştie apărătorul meu şi nu doresc să le discut sau să comentez pe această temă.
El a spus ce şi cum vreau, el ştie prea bine ce am vorbit.
Totuşi, nu este o sumă prea mare aceasta?
Nu văd de ce ar fi. Până la urmă, fiecare om trebuie să plătească pentru ce greşeşte în viaţă, iar ceea ce mi s-a întâmplat la Steaua nu mi s-a întâmplat nici la Cluj, nici la Rapid, nici la Iaşi, nici nicăieri în lume.
Am 45 de ani, am jucat şi antrenat la echipe puternice, deci nu mă victimizez.
Mie mi s-a părut incredibil modul în care am fost tratat în perioada de la Steaua.
Anume?
Păi pe lângă incidentul din vestiar, mi-au fost puse numeroase piedici.
Atât pe linie sportivă, cu directive de la conducere, cât şi prin cât şi ce s-a vorbit în presă. Întreaga campanie dusă împotriva mea, cu declaraţii defăimătoare zilnice m-a dezamăgit profund.
România e ţara mea adoptivă, dar nu pot să înghit asemenea lucruri.
Aţi încercat să vă înţelegeţi cu conducerea Stelei?
Toate conflictele am încercat să le rezolv pe cale amiabilă. Inclusiv cel din pauza meciului cu Şerif Tiraspol.
S-a exagerat atunci când a fost relatat acel episod. Păi dacă nu eram un om civilizat, l-aş fi zburat direct pe Becali de la cabine. Iar în ceea ce-l priveşte pe Argăseală, cu acel om nu o să mai am niciodată vreo legătură.
E de ajuns să spun că după plecarea mea a comandat articole prin presă.
N-aţi văzut cum s-a vorbit despre mine?
Şi ce o să faceţi în continuare?
Mă relaxez cu familia, sunt un om comod. Normal, d-abia aştept să cobor din nou în iarbă, dar, din cauza legii din România, am fost nevoit să declin ofertele pe care le-am avut.
La anul, în schimb, voi reveni ca antrenor, fie în Liga I, fie în altă ţară.
Tot alături de Renzo Rossi?
Categoric, tot cu el. Povestea cu cearta dintre mine şi Renzo a fost inventată pentru a mai băga zâzanie între noi.
Păi vorbesc tot timpul cu el, pentru că el mai ţine legătura cu băieţii de la Steaua şi mai aflu şi eu de ei.
Jucătorii au fost absolut incredibili, iar gestul de a veni la hotelul meu nu o să-l uit niciodată. A însemnat enorm pentru mine.