Berlusconi, divorţ de 100.000.000 €

Ultima actualizare:
Casa de 78 de milioane €
Casa de 78 de milioane €

Silvio Berlusconi s-a întâlnit cu fosta sa soţie Veronica Lario şi au ajuns în sfârşit la un acord. Lario a renunţat la pretenţiile iniţiale şi s-a mulţumit cu acţiuni la una dintre firmele premierului.

Premierul Italiei, Silvio Berlusconi, este foarte aproape de un acord cu soţia sa, Veronica Lario, informează presa italiană.

Berlusconi, în vârstă de 73 de ani, şi Veronica Lario, 53 de ani, s-au aflat faţă în faţă, sâmbătă, în prezenţa avocaţilor, la întâlnirea organizată la Tribunalul din Milano, care a durat patru ore şi jumătate.

"Suntem aproape de un acord", au declarat, avocaţii celor două părţi. Potrivit Corriere della Sera, se pare că cele două părţi au stabilit ca Vila Belvedere, evaluată la peste 78 de milioane de euro, să îi rămână Veronicăi Lario.

În schimbul acordării reşedinţei, Veronica Lario ar fi acceptat să diminueze mult pretenţiile financiare care iniţial se ridicau la 43 de milioane de euro pe an.

Urmează să se mai discute despre viitorul celor trei copii ai lor, cărora Silvio Berlusconi le-a acordat câte 7,5 la sută din acţiunile grupului Fininvest.

Pe aceeaşi temă:

Berlusconi: divorţ de 42 milioane €/an

Ce bună era soţia lui Berlusconi acum 30 de ani!

Soţia lui Berlusconi vrea pensie lunară de 3,5 milioane de euro

Soţia lui Berlusconi a depus cerere de divorţ

Divorţ la nivel înalt

* Vila Belvedere: 78.000.000 €* Rentă anuală: aproximativ 15.000.000 €* Acţiuni la Fininvest: 7,5%

Rămâne în casa de 78 de milioane €

Vila Belvedere e situată în provincia Monza, lângă Milano şi e actualul domiciliu al Veronică Lario.


    Casa de 78 de milioane €
Casa de 78 de milioane €

După o relaţie de 30 de ani şi o căsnicie de 19 ani, Berlusconi şi Veronica Lario au împreună trei copii: Barbara (25 de ani), Eleonora (23 de ani) şi Luigi (21 de ani), care locuiesc cu mama.

Veronica Lario a decis să se despartă de Silvio Berlusconi în mai 2009, după ce politicianul italian fusese acuzat de mai multe ori de infidelitate, iar problemele conjugale culminaseră cu participarea premierului la majoratul adolescentei Noemi Letizia.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net