Bianca Drăguşanu, cu fundul şi sânii la vedere în «ringul viselor»

Ultima actualizare:

    Bianca Drăguşanu
Bianca Drăguşanu

Momente incendiare, vineri seară, în ediţia cu numărul 100 de la "Dansez pentru tine" (PRO TV)! A declarat deseori, sus şi tare, că nu va permite costumaţiei să-i joace feste şi lumea să-i vadă sânii sau fundul, dar iată că, voit sau nu, Bianca Drăguşanu le-a arătat telespectatorilor, dar şi juraţilor, funduleţul bombat şi bustul siliconat din plin.

Sezonul cu numărul 13 se dovedeşte cu ghinion pentru iubita fotbalistului Adrian Cristea! Roşcata are parte de senzaţii tari din plin, din cauza duelurilor de care nu mai scapă. După ce l-a eliminat pe Marian Drăgulescu, ea e  condamnată, pentru a doua oară, şi vinerea viitoare va trebui să se bată cu o "bunăciune" pe măsură: Nicoleta Luciu!

Până atunci, Bianca se pare că şi-a scos la înaintare "artileria grea" în ediţia cu numărul 100. La primul dans având ca temă de inspiraţie musicalul, a purtat o rochiţă roşie şi, la sumedenie de mişcări, publicul i-a putut admira posteriorul dezgolit şi chiloţeii tanga, roşii şi ei, ca focul!

Unde mai pui că sânii stăteau să explodeze, încorsetaţi în rochiţa minusculă.  Dar se pare că sex-appeal-ul ei i-a lăsat indiferenţi pe juraţi, vedeta obţinând note mici. În plus, Bianca şi Carol nici n-au apucat să se bucure că au trecut cu bine peste confruntarea cu Andreea Preda şi Marian Drăgulescu şi s-au văzut nevoiţi să convingă din nou telespectatorii că merită să meargă mai departe, fiind condamnaţi la un nou duel, vinerea următoare, de data aceasta cu Nicoleta Luciu şi Hainer.

"Din păcate ai fost moale, ezitantă şi pe alocuri pe lângă ritm", i-a explicat temutul Mihai Petre roşcatei. Şi Emilia Popescu a remarcat lipsa de vitalitate a vedetei, care i s-a părut "mult mai emotivă decât în celelalte ediţii, mai timorată". 

Bianca Drăguşanu
Bianca Drăguşanu

Luciu şi-a arătat sfârcurile la dansul în ploaie.  Nici rivala Nicoleta Luciu n-a fost mai prejos, formele sale perfecte putându-se ghici, cu uşurinţă, pe sub costumaţiile purtate. În plus acum două ediţii, bruneta a executat un dans în ploaie senzual, veşmintele ude lipindu-i-se de trup . În vreme ce Bianca şi partenerul ei au luat note mici, Nicoleta şi Hainer au impresionat juriul şi au obţinut primul 10, care însă nu i-a scăpat de duel. În timpul dansului ţigănesc, distracţia s-a dezlănţuit, iar atunci când a primit notele pentru munca pe care o depune în fiecare săptămână, Nicoleta a fost copleşită de emoţii şi a izbucnit în plâns. 

Bianca Drăguşanu
Bianca Drăguşanu

Roxana Ionescu şi-a ridicat fusta în cap. Roxana Ionescu, fosta concurentă de la „Dansez”, care a revenit în ediţia 100 a show-ului după ce a înlocuit-o pe Monica Davidescu accidentată, a reuşit să vrăjească juriul de la primul dans. Iar formele sale sexy cu siguranţă au încins imaginaţia „masculilor” din  faţa televizoarelor. La dansul ţigănesc, vedeta a arătat că este posesoarea unui trup perfect, ridicându-şi fusta. Împreună cu partenerul ei, George Boghian, „Mama Natură” a reuşit să smulgă de la juraţi trei note de 10 pentru dansul interpretat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
erotica 4512433 1280 jpg
cat jpg
image png
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net