Bianca şi Victor se văd mai des divorţaţi decât însuraţi
Barbie şi Ken de România lovesc din nou! La două săptămâni de la divorţul oficial, Bianca Drăguşanu (32 de ani) şi Victor Slav (33 de ani) se comportă de parcă ar avea o căsnicie fără pată, fiind văzuţi împreună din ce în ce mai des.
Au depus actele de divorţ pe 6 februarie, le-au semnat pe 10 martie, însă de atunci îşi spun mai des "bună, ce faci?" decât "adio!". Se pare că divorţul le-a deschis ochii şi i-a apropiat în loc să-i despartă, iar fotografiile surprinse de Click! vorbesc de la sine. Bianca Drăguşanu şi Victor Slav au ieşit duminică după-amiază la restaurantul Casa Jienilor din Bucureşti, în compania unor prieteni, cu care pare că s-au distrat de minune în cele două ore petrecute acolo.
În restaurant, cei doi au părut foarte apropiaţi
Bianca a profitat de cele 20 de grade din termometru şi s-a gătit foarte sexy pentru întâlnirea cu fostul soţ, alegând din dulap o pereche de pantaloni scurţi până sub fund, tenişi lucioşi, o geantă Chanel şi o bluză cu imprimeu-leopard.
Au luat masa cu nişte prieteni şi copiii acestora
Bianca s-a îmbrăcat sexy pentru Victor
A renunţat şi la extensii şi şi-a prins părul într-o coadă de cal. Victor părea şi el binedispus, relaxat, semn că i-a priit compania Biancăi. Desigur, cei doi şi-au motivat desele ieşiri spunând că au afaceri, dar parcă se văd mai mult decât o făceau înainte, când erau luaţi cu acte. Prezentatorul rubricii "Vremea" de la PRO TV o ajută pe roşcată în business-ul ei cu textile, iar Bianca se foloseşte de firma lui Victor pentru a-şi înregistra contractele de imagine.
A treia ieşire de la despărţire
Bianca şi Victor au început seria întâlnirilor cu trei zile înainte de divorţ, când Slav a fost cu flori la ziua roşcatei, în clubul Loft.
Pe 13 martie, de data asta la trei zile după despărţirea de la notar, cei doi ieşeau la film şi la restaurant. Apoi, pe 19 martie, ei s-au văzut la gala premiilor Radar de Media, iar duminica aceasta iată că au pus la cale o nouă ieşire.
Bianca Drăguşanu: «Actul de căsătorie a distrus tot ce era între mine şi Victor»
Bianca Drăguşanu şi Victor Slav, din nou împreună?
FOTO Au aceleaşi preferinţe culinare la micul dejun! Ce mănâncă Victor Slav şi Bianca dimineaţa