Biblia în care personajele fac sex creează indignare în SUA
Controversata versiune lansată în luna octombrie, care are pe copertă avertizarea "nerecomandat minorilor", conţine ilustraţii grafice ale personnajelor biblice care întreţin relaţii sexuale, scene care prezintă femei şi bărbaţi goi, precum şi reprezentări de gesturi violente.
Crumb nu crede că Biblia reprezintă cuvântul Domnului:
"Cred că totul este un mit, de la început până la sfârşit. Există probabil o mică legătură cu realitatea istorică. Sunt poveşti minunate, dar mi se pare înapoiat ca oamenii să le considere ceva sacru, dăruit de Dumnezeu", declară artistul.
Cartea sa a fost criticată de grupuri religioase importante, precum "Christian Institute", care consideră că publicarea unei versiuni a Bibliei (Sfintei Scripturi) presupune o deosebit de mare atenţie, întrucât este vorba despre un text important pentru multe persoane, care ar trebui tratat cu respectul cuvenit.
Cartea este o satiră a Genezei
Pe de altă parte, există grupări care susţin lucrarea. Eu cred că este o satiră. Autorul a vrut să sublinieze că e vorba de un mit fundamental şi se pare că a făcut o treabă bună, consideră episcopul de Croydon, Nick Baines.
Potrivit unui purtător de cuvânt al "Bible Society", multe persoane ar putea fi surprinse, însă Biblia conţine nuditate, sex şi violenţă, deoarece conţine poveşti adevărate despre oameni reali. Dacă citind această carte oamenii sunt încurajaţi să se apropie de Biblie, acesta nu poate fi decât un lucru bun.
Robert Crumb a devenit faimos după ce a realizat "Fritz the Cat", o carte de benzi desenate care ilustrează experienţe sexuale ale persomajelor, care a fost transformată în prima animaţie interzisă minorilor, scrie Adevărul.