Bicicliştii şi skaterii din Reşiţa sunt scoşi în afara legii

Ultima actualizare:

Dacă ai peste 14 ani şi vrei să te plimbi cu bicicleta sau cu skate-ul, rişti să fii amendat dacă o faci pe domeniul public. Asta spune o hotărâre absurdă de consiliul local, care le interzice tinerilor să se dea cu bicicleta sau cu rolele în parcurile oraşului. „Nu avem voie să mergem cu bicicletele în niciun parc, pe stradă avem probleme cu şoferii, iar pe trotuare nu avem loc. Nu mi se pare normal să fiu tot timpul luat la rost de oamenii legii şi să nu am posibilitatea să practic sportul care-mi place“, s-a revoltat Denis Adelmann, de 16 ani din Reşiţa.

Au primit amenziPentru că nu au respectat legea, unii dintre ei au luat primele amenzi. „Este o adevărată nebunie cu această lege locală. Eu am primit la începutul anului o amendă de 150 de lei“, a spus Alex Jivan, de 19 ani. Tinerii cer anularea acestei decizii, pentru că se simt discriminaţi. „Hotărârea a fost luată în cadrul şedinţei de Consiliu Local în data de 28 ianuarie 2010“, a explicat Roxana Zvarici, din cadrul biroului de presă al Primăriei Reşiţa. Absurdul deciziei însă merge şi mai departe. Acum cinci ani, în „Parcul Copilului“ din zona Intim, s-au amenajat obstacole pentru pasionaţii acestui sport, dar cum accesul este interzis în parcuri, nu mai are cine să le folosească. Astfel că, obstacolele respective au devenit „tobogane“ improvizate pentru cei mici. Până când aleşii le oferă tinerilor o alternativă, aceştia încalcă legea pe riscul lor. Bikerii sunt hotărâţi chiar să organizeze un protest, pentru că, spun ei, oficialii de la Primărie nu le iau în seamnă doleanţele.

Răspuns evazivAleşii locali spus că au luat această decizie, ca să îi protejeze pe bătrânii şi pe minorii care ies în parc, la plimbare. Consilierii îşi scuză decizia prin faptul că, oricum, pe viitor vor construi piste pentru biciclete în oraşul de pe Bârzava. „Pe viitor vom face demersuri, ca pe viitor să mulţumim toate categoriile sociale care se plimbă prin parcurile Reşiţei”, a declarat Ioan Benga, consilier local al oraşului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net