Blue Air, cuprins de flăcări în timpul zborului

Ultima actualizare:

    Călătorii au ajuns la  Bucureşti  cu 6 ore întârziere
Călătorii au ajuns la Bucureşti cu 6 ore întârziere

120 de pasageri ai cursei Blue Air Roma-Bucureşti au trăit clipe de coşmar, luni seara, când avionul cu care călătoreau a luat foc.

Motorul a cedat la scurt timp de la decolare şi s-a aprins în zbor. Aeronava a revenit de urgenţă pe aeroportul Fiumicino, la circa 20 de minute după decolare.

Nici un pasager nu a fost rănit, dar panica şi disperarea au atins cote maxime. „Sunt aşa de speriat că nici nu am putere să explic.

Decolarea a fost în regulă, dar după 15-20 de minute s-a auzit o bubuitură, avionul a început să se cutremure, apoi am văzut o flacără mare la motorul din stânga.

Toţi oamenii au început să ţipe, se ridicau în picioare. A fost îngrozitor", a povestit unul dintre călători.

Cei 120 de pasageri au fost preluaţi de pe aeroportul din Roma de altă aeronavă trimisă special de Blue Air.

Întârziere de 28 de ore la Wizz Air

Un incident asemănător a avut loc duminică seara, când un avion al companiei Wizz Air a fost lovit de fulger în timp ce opera o cursă pe ruta Cluj-Roma.

Aeronava a ajuns în siguranţă la destinaţie, dar n-a mai plecat, aşa că peste 160 de pasageri români au fost nevoiţi să petreacă o zi întreagă pe aeroportul din Fiumicino.

Oamenii au ajuns acasă abia aseară, la ora 23.00.

Citeşte mai multe despre pasagerii cursei Wizz Air Roma -Cluj care au ajuns acasă după 28 de ore

Mai citeşte:

Cu avionul, la preţ de tren

Un avion al companiei Wizz Air a fost lovit de fulger



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
nunta pixabay jpg
shingo suzuki libertatea jpg
gatit freepik1 jpeg
Nicușor Dan la BDSA FOTO Mediafax
fructe istock jpg
Strategii de joc pentru loto online  cum să ți alegi sistemul preferat jpg
dormitor png
bella hadid profimedia jpg
image
image