Boala lui Vântu nu e o chestiune de viaţă şi de moarte

Boala lui Vântu nu e o chestiune de viaţă şi de moarte

Ultima actualizare:

Adevărul: Când l-aţi cunoscut pe S.O. Vântu?

Thomas Brunner: S-a întâmplat în 2007. Dânsul avea probleme cardiace, a venit în Austria şi a apelat la serviciile mele.

La Rudolfinerhaus, unde lucrez, s-au stabilit diagnosticul, tratamentul şi monitorizarea pacientului de atunci şi până astăzi.

Care era starea lui Sorin Ovidiu Vântu când v-aţi întâlnit prima oară?

Destul de gravă. Probabil se ştie, atunci am decis, în urma efectuării unei angiografii, să aibă loc o intervenţie chirurgicală, triplul bypass coronarian.

Tocmai din cauza stării sale de sănătate, una general proastă, am decis monitorizarea atentă a domnului Vântu.

Când l-aţi văzut ultima oară?

Ieri (n. r. joi) dimineaţa. Am fost chemat în România la solicitarea dumnealui.

Unde a avut loc consultaţia?

Acasă la dânsul. Domnul Vântu nu se poate deplasa în acest moment.

Acesta a fost şi motivul pentru care am venit eu în România, şi nu domnul Vântu în Austria, ca până în prezent.

În presa din România au apărut, în ultimele zile, informaţii potrivit cărora Sorin Ovidiu Vântu ar avea probleme la rotula unui picior.

Nu e specializarea mea, aşa că nu vă pot spune exact ce afecţiune are.

Dar, vă pot confirma că piciorul afectat îi este imobilizat.

Care este starea generală de sănătate, în acest moment?

Un răspuns complet nu vă pot da, în virtuatea confidenţialităţii relaţiei dintre doctor şi pacient.

Ce pot să vă spun este că problemele există în continuare.

Dar comparativ cu situaţia din 2007?

Va urma o serie întreagă de teste şi analize.

Vom vedea dacă va urma o nouă intervenţie chirurgicală.

Ce probabilitate daţi aces­­tei ipoteze?

Una mare.

Să înţeleg că situaţia este una destul de gravă?

Problemele cardiace sunt întotdeauna grave. Dar, nici să nu dramatizăm.

Până la urmă, în acest moment, nu este o chestiune de viaţă şi de moarte.

Oricum, deciziile le vom lua după finalizarea tuturor analizelor.

În cazul în care se va decide să se recurgă la o intervenţie chirurgicală, unde va avea loc aceasta, la Bucureşti sau la Viena?

Cu siguranţă aici, la Bucureşti. Am inspectat Spitalul Floreasca, tocmai pentru a mă asigura că, în cazul în care lucrurile se vor precipita, avem posibilitatea unei intervenţii rapide.

Concluziile sunt foarte bune. Deşi aparatura medicală este sub cea din Austria, experienţa şi calitatea medicilor români compensează perfect neajunsurile.

Care era starea de spirit a lui Sorin Ovidiu Vântu?

Foarte bună. Ca de obicei, aş spune. Dânsul este, în general, o persoană foarte veselă şi optimistă.

Nu vă gândiţi la el ca la o persoană suferindă şi tristă, care nici măcar nu se poate da jos din pat. Lucrurile nu sunt deloc aşa.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
zi de zi fara balonare ghid pentru un confort digestiv optim jpg
mrdjrlawrence ankle 3135710 jpg
creier uman Shutterstock jpeg
ceapa verde jpg
Băuturi energizante jpg
hitler  jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Profimedia
carabinieri jpeg
image
image