Bölöni la RC Lens: «N-am venit să dansez!»

Ultima actualizare:

Recunoscut ca un antrenor riguros, notându-şi mereu câte ceva într-un carneţel, Bölöni s-a făcut remarcat rar în afara terenului. Declaraţiile sale au depăşit de puţine ori limita diplomaţiei, singurele „scăpări" din ultimul timp fiind la adresa patronului Stelei, Gigi Becali.

Revenit pe banca tehnică după o pauză de patru luni, la Lens, fostul selecţioner al României a impresionat însă la prezentarea oficială de duminică.

Pentru a-şi face simţită prezenţa încă din prima zi, Bölöni a fost extrem de jovial şi de spontan în faţa jurnaliştilor francezi, dovedind că este un adevărat „doctor" al cuvintelor. Se poate spune că românul a câştigat deja primul meci, readucând încrederea în sânul unei echipe ameninţate serios de retrogradare.

De altfel, salvarea lui Lens în sezonul în curs este şi condiţia pusă lui Bölöni pentru ca acesta să-şi poată duce la bun sfârşit contractul semnat pe doi ani şi jumătate.

Bölöni despre:

Primul contact cu clubul. Nu pot să constat decât o dezordine totală ţinând cont de condiţiile excelente de pregătire şi de celebrul public din Lens.

Planurile pe termen scurt. În primul rând avem nevoie de eficacitate, să readucem victoriile. Nu am venit aici să fac dansuri folclorice cu jucătorii.

Relaţia cu jucătorii. Trebuie să-i facem pe tineri să aibă încredere, iar celor mai în vârstă, la final de contract, să le spunem că e şi în interesul lor să joace bine.

Motivarea echipei. Poate unii jucători sunt fragili din punct de vedere psihic. Le voi spune că au şansa de a avea cea mai frumoasă meserie din lume. De obicei, primul cadou pe care îl oferi unui băiat este o minge.

Felul în care va lucra. Meseria asta e drogul meu. Eu seara când mă culc mă uit în oglindă şi mă întreb: "Laszlo, ai făcut tot ce se putea face pentru echipa ta?". Dacă răspunsul e afirmativ, atunci pot dormi liniştit.

Miercuri, amical cu Dortmund

Primul meci al lui Bölöni cu Lens în Ligue 1 va fi pe 15 ianuarie, acasă cu Saint-Etienne. Până atunci, roş-galbenii vor avea un stagiu de pregătire în Spania, la Cadiz, pigmentat cu un amical, contra Borussiei Dortmund (mâine, ora 17.00). Apoi, sâmbătă, Lens va juca la Paris, în Cupă, cu PSG.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
palferent octavian facebook jpg
cuplu europa1 jpeg
mancare cina masa pranz alimente istock jpg
WhatsApp Image 2026 03 10 at 13 58 06 (2) jpg
Insula Malamala din Fiji FOTO SHUTTERSTOCK
romania sub imperiul flacarilor incendii de vegetatie uscata si padure in 35 de judete 164744 webp
Elon Musk, Shutterstock jpg
perete negru camera istock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net