Borcea: "În locul lui Zicu aş sta accidentat până în vară"

Borcea: "În locul lui Zicu aş sta accidentat până în vară"

Ultima actualizare:

"A doua repriză am suferit, am avut emoţii, dar nu a fost 11 metri la Moţi. Nu am mai atacat nimic după ce a intrat Rus. E o victorie foarte importantă, aici a luat bătaie CFR şi nu prea a câştigat nimeni. Nu mă gândesc la event, obiectivul nostru este să jucăm într-o cupă europeană. E un meci foarte important.

Alexe e de mare perspectivă, e bine căm e modest, asta îl va ajuta să nu păţească precum Zicu sau Adrian Cristea. Zicu ar trebui să se uite în oglindă sau să vadă ultimele meciuri. Eu m-aş da accidentat pînă la finalul campionatului dacă aş fi în locul lui", a zis Borcea.

Cornel Dinu: "Dinamo era nevoită să apeleze la cei doi Prinţi"

"Dinamo are 16-17 jucători echilibraţi. Dar în condiţiile în care-ţi lipsesc cinci jucători importanţi, trebuie să apelezi la "Prinţul"... Iar apoi intrarea lui Zicu, care este al doilea "Prinţ"... Nici nu ştiu dacă a recuperat vreun balon! Dinamo a ieşit foarte bine din acest meci. Dacă reuşeam un 3-0, poate că era mai linişte pe final, dar e un meci plin de învăţăminte", a spus Dinu' la gsptv.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
legume verzi istock jpg
ghiozdanul uitat în gară jpeg
rocă jpg
pasageri avion jpg
înșelăciune Iași jpg
tânăr dispărut în Argentina jpg
dovleci de Halloween jpg
cultura fructul dragonului jpg
image
image