Botezatu, despre perioada în care a fost închis: «Stăteam în celulă cu un mafiot care-mi povestea câţi oameni a ucis»

Botezatu, despre perioada în care a fost închis: «Stăteam în celulă cu un mafiot care-mi povestea câţi oameni a ucis»

Ultima actualizare:

    Cătălin Botezatu
Cătălin Botezatu

Una dintre cele mai nefaste perioade prin care a trecut Cătălin Botezatu este cea în care a fost închis într-un penitenciar din Italia, în urmă cu 17 ani.

Designerul a rememorat anii din puşcărie în cea mai nouă carte a lui, "Trei vieţi. Pedeapsa", pe care a lansat-o recent şi în varianta audiobook.

Deşi auzise despre mafia şi despre atroităţile care au loc în închisorile din Peninsulă, Botezatu a ales să se prea carabinierilor atunci când a aflat că s-a emis un mandat de arestare pe numele lui.

"Am stat într-o închisoare de maximă siguranţă, cu cei mai mari infractori şi mafioţi ai italiei. Am stat în celulă cu un mafiot condamnat pe viaţă. Era privilegiat, stătea într-un halat de mătase, fuma trabuc, vorbea la telefon. Îmi povestea în fiecare seară despre crimele pe care le-a făcut, cu o nonşalanţă extraordinară. Îmi spunea câţi oameni a băgat în beton, câţi oameni a aruncat în nu ştiu ce râu, câte cadavre sunt în nu ştiu ce pivniţă. Jur că ceea ce am văzut acolo este la fel cu ceea ce vezi într-un film de acel gen. Italienii ieşeau cu prosoape, se dădeau cu cremă de plajă şi apoi începea măcelul între ei. Am încercat să stau departe de aceste scandaluri", a declarat Cătălin Botezatu.

Cu toate acestea, creatorul de modă spune că, până la această vârstă, a trecut şi prin alte perioade grele, în afara lunilor în care a fost închis.

"Am mai trecut şi prin alte perioade mai puţin colorate, atunci când m-am îmbolnăvit sau atunci când am suferit din dragoste", a mai spus Bote pentru România TV.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ficat jpg
livrator premiu literar jpg
canapea stil viata sedentar televizor istock jpg
lup shutterstock 1045008397 jpg
drona jpg
pisica istock jpg
index (1) webp
facultate istock jpg
image
image