Brănescu: "Vreau să devin titular la Juventus Torino"
Goalkeeperul care îl are drept model pe portarul olandez Edwin Van der Sar, pentru jocul lui cu piciorul, a declarat: "Este un pas foarte important pentru cariera mea. Juventus este un club foarte mare, iar faptul că am ajuns acolo reprezintă un vis împlinit pentru mine. Am fost primit foarte bine. M-a impresionat foarte mult valoarea jucătorilor. I-am văzut pe Del Piero, pe Buffon şi pe Quagliarella. Cred că în trei ani de zile voi ajunge titular. Simt că pot ajunge un portar mare", a spus Brănescu.
Portarul echipei CSM Râmnicu Vâlcea a semnat un contract cu formaţia italiană Juventus Torino, gruparea vâlceană urmând să primească 450.000 de euro. În înţelegerea dintre cele două cluburi sunt stipulate bonusuri financiare pentru gruparea română care pot ajunge la 850.000 de euro.
Laurenţiu Brănescu s-a născut în 30 martie 1994, la Râmnicu Vâlcea, el evoluând pentru formaţia locală CSM din 2004. A debutat în Liga a II-a în 10 noiembrie 2009 (la vârsta de 15 ani) într-un meci cu Arieşul Turda, scor 5-1.
În ianuarie 2009, el a debutat pentru naţionala României Under 15, într-un meci cu SUA, iar în acest an a jucat câteva meciuri amicale şi cu naţionala Under 17.