Braşov: Prostituata cu HIV a devenit mamă responsabilă
După ce a fost internată într-un centru de plasament din Codlea, Mihaela Georgeta Brumar a fugit de mai multe ori de acolo. A fost găsită de oamenii legii în gara Braşov, unde continua să se prostitueze cu toate că ştia că este infectată cu HIV. Poliţiştii braşoveni au găsit-o pe fată şi într-o cameră dezafectată de pe fosta platformă IUS, unde întreţinea relaţii sexuale cu nouă oameni ai străzii. A fost trimisă apoi într-un centru pentru bolnavii infectaţi cu HIV din Constanţa. Şi de acolo a fugit de două ori şi a fost găsită din nou acasă la părinţii ei.
Plecările ei din centru au încetat după ce i-a fost dus şi copilul lângă ea, la Constanţa. „În urmă cu două luni l-am transferat şi pe băieţel în acelaşi centru şi acum stau împreună. De când am făcut asta, atitudinea fetei s-a schimbat radical. A devenit o mamă foarte iubitoare şi atentă, i s-au trezit instinctele materne şi nu a mai fugit din centru. A renunţat total la a se prostitua şi nici nu a mai avut scăpări la alcool sau droguri. A văzut că viaţa ei poate fi şi altfel, mult mai bună", spune Radu Mailat, purtător de cuvânt al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Braşov.
HIV, epilepsie şi tuberculoză
Mihaela Georgeta Brumar a intrat în atenţia inspectorilor Direcţiei pentru Protecţia Copilului în 25 noiembrie 2008. Minora, însărcinată în luna a şaptea, a încercat atunci să se sinucidă aruncându-se de la etajul cinci al unui bloc din Bartolomeu. În urma căzăturii s-a ales numai cu răni uşoare. A fost dusă imediat la spital şi medicii au constatat că nu are probleme şi nici sarcina nu i-a fost afectată. Cercetările au scos la iveală faptul că fata de numai 14 ani este infectată cu HIV şi practică prostituţia în Gara Braşov. Adolescenta se şi droga şi bea fără măsură „A fost adusă încă de la vârsta de 11 ani în comă alcoolică. Din august 2005 şi până în mai 2006 a fost instituţionalizată la Centrul de Plasament din Codlea unde obişnuia să bea spirtul medicinal din Centru", spunea la acea vreme Mariana Tihărău, reprezentant al Direcţiei Pentru Protecţia Copilului.
„Pentru că îşi iubeşte copilul, nu a mai fugit din Centrul de la Constanţa", a mai spus Radu Mailat, DGASPC.