Bubu nu părăseşte LaLa Band. Uite ce compromis face el ca să fie pe scenă alături de trupă!

Ultima actualizare:

    Bubu
Bubu

Fiul Crinei Mardare nu poate să stea departe de scenă. Deşi Mihai Cernea, alias Bubu, va pleca să studieze în America, el va continua să facă parte din trupa LaLa Band. Acest lucru presupune ca tânărul să-şi trăiască viaţa mai mult în avion.

Bubu a susţinut sâmbătă un concert de zile mari cu trupa LaLaBand. "Deşi eu voi pleca la Berklee, voi continua după cum am spus în toate interviurile să lucrez şi să fac parte din LaLa Band, de aceea voi zbura foarte mult!", a scris Bubu pe pagina lui de Facebook.

“A fost cel mai bun concert din istoria LaLa Band, fără nicio greşeala! Deşi am repetat puţin timp, a ieşit mai bine decât celelalte şi sunt foarte fericit, mai ales că eu m-am implicat total în acest spectacol, de la sunet şi show, până la lumini”, a declarat Bubu, citat de enational.ro

Fiul Crinei Mardare se pregăteşte de şcoală, urmând ca la sfârşitul verii să ajungă la “Berklee College of Music”. A fost admis la această facultate de prestigiu la sfârşitul anului trecut, în cadrul unui examen în care a obţinut cea mai mare bursă acordată de Berklee, 20.000 de dolari.

La aceeaşi instituţie de învăţământ a studiat şi sud-coreeanul Psy, creatorul hit-ului "Gangnam Style", la începutul anilor 2000.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
man 979980 1280 jpg
banner pensii png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net