Bugetarii au strigat la grevă, dar au şi muncit!

Ultima actualizare:

Bugetarii nu au pus, ieri, lacătele pe uşi, aşa cum ne speriaseră iniţial. Deşi se anunţa cea mai mare grevă din ultimii ani, protestul angajaţilor „la stat" nu ne-a încurcat prea tare.

E adevărat însă că în unele insituţii a bătut vânt de grevă. De pildă, în şcoli, clasele au fost goale, iar uşile administraţiilor publice au fost încuiate pe dinăuntru.

Pe de altă parte, funcţionarii din ministere au muncit, ieri, mai mult ca de obicei. Salariaţi din ministerele Agriculturii şi Educaţiei ne-au mărturisit că sunt prea speriaţi că ar putea fi concediaţi, de la 1 ianuarie 2010, când a fost anunţată o disponibilizare de proporţii.

Şi în spitale s-a muncit normal, excepţie făcând camerele de gardă. Aici, s-au văzut doar urgenţele, s-au făcut doar internări şi operaţii care nu se puteau amâna. Pacienţii deja internaţi au primit, însă, îngrijiri ca într-o zi obişnuită.

"Nu am putut să ne lăsăm bolnavii în stradă, pentru că ei nu au nici o vină. Nimeni nu a avut de suferit de pe urma grevei de azi ", ne-a spus asis. med. Viorel Huşanu, de la Spitalul Floreasca.

Spitale

Asistenţii de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, din Capitală, nu şi-au putut lăsa pacienţii în suferinţă. "Toţi cei care au venit la Camera de Gardă au fost consultaţi, însă, nu am internat bolnavi cronici, ci doar urgenţele", ne-a spus liderul de sindicat, Viorel Huşanu.

Poliţie

Unii poliţişti au ales să fie alături de protestatari, dar, fiindcă legea nu le permite să intre în grevă, au purtat doar banderole albe pe braţ. "Port banderola în semn de solidaritate faţă de toţi ceilalţi colegi din sistemul public, care sunt astăzi în grevă", ne-a spus agentul şef Gheorghe Roşu.

Case de Pensii

Persoanele care s-au prezentat ieri la ghişeele oficiilor de pensii nu au fost trimise înapoi acasă. În Bucureşti, Casele de Pensii ale sectoarelor 1, 2, 5 şi 6 au lucrat normal, nefiind nici un minut în grevă.

La Buzău, sindicaliştii de la Casa de Pensii nu au întrerupt activitatea, dar au purtat banderole albe pe braţ, în semn de protest.

Şcoli

Şcolile arătau ieri ca într-o zi de vacanţă. "Am anunţat de vineri elevii că astăzi este grevă. Au venit doar câţiva şi i-am trimis acasă", ne-a spus Steliana Petcu, directorul adjunct al Liceului "Nichita Stănescu" din Capitală. Peste 350.000 de cadre didactice au protestat ieri.

Primării

Primăriile şi prefecturile, au trecut prin greva generală „ca gâsca prin apă". Majoritatea funcţionarilor s-au aflat la muncă şi doar unii dintre ei au întrerupt pentru scurt timp lucrul.

Aproximativ 500 de angajaţi ai Primăriei Capitalei au protestat, timp de doar două ore, pe holuri. La ora 11.00, s-au întors în birouri.

Administraţii financiare

Poarta de intrare era închisă cu o sârmă, ieri, la Administraţia Naţională a Finanţelor Publice Ilfov. Pe scările de la intrare un "comitet de primire" spunea scurt: "Azi suntem în grevă, reveniţi!".

Erau membri Sedlex care ieri au întors din drum doar câteva persoane. "Majoritatea au ştiut că azi e grevă şi nu au venit. Astăzi nu am încasat nici un ban. Au fost primiţi doar reprezentanţii instituţiilor de stat, programate pentru ridicarea salariilor", ne-a informat Traian Briciu, de la Trezoreria Ilfov.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net