Bugetarii încep protestele în stradă

Ultima actualizare:
Juventus şi Bayern, doar remiză albă la Munchen
Juventus şi Bayern, doar remiză albă la Munchen

Funcţionarii publici şi profesorii vor picheta de luni, 1 februarie, sediile mai multor instituţii ale statului, iar după 10 februarie Alianţa Bugetarilor a anunţat ample acţiuni de stradă, în cazul în care nu se modifică Legea salarizării unitare.

Sindicaliştii afiliaţi la Cartel Alfa vor continua seria acţiunilor de protest începute săptămâna trecută. De luni până vineri, câte 100 de sindicalişti vor picheta sediul Ministerului Finanţelor. Sindicatele şi patronatele au cerut ca, până la începutul lunii februarie, să fie aprobată o ordonanţă de urgenţă privind susţinerea şomajului tehnic, ca protecţie pentru angajaţii care urmează a fi disponibilizaţi.

Guvernul a anunţat că va aproba săptămâna viitoare un proiect de lege care va reglementa şomajul tehnic ca modalitate de bază pentru protejarea angajaţilor, însă sindicatele vor ieşi în stradă până când măsura se va aplica efectiv.

Proteste anunţă şi funcţionarii publici. Marţi angajaţii din administraţia locală din Cluj Napoca încep pichetările. Şi Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici a început strângerea de semnături pentru declanşarea conflictului de muncă. Calendarul protestelor va fi anunţat miercurea viitorare.

Profesorii ies şi ei în stradă. Miercuri, la ora 10.00, sindicatele din învăţământ pichetează sediul Ministerului Educaţiei, nemulţumiţi de dispariţia a 15.000 de posturi din învăţământ, de la 1 septembrie.

Proteste ample anunţă şi Alianţa Bugetarilor. Principala nemulţumire o reprezintă Legea salarizării unitare. Sindicaliştii au hotărât să îi ceară premierului Emil Boc o întâlnire de urgenţă pentru a discuta ultimele legi care au fost elaborate fără consultarea sindicatelor.


    Juventus şi Bayern, doar remiză albă la Munchen
Juventus şi Bayern, doar remiză albă la Munchen


Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Petru cel Mare. Portret de Paul Delaroche (© Wikimedia Commons)
profimedia 0842192965 824x469 jpg
1 uleiuri esentiale 1 jpg jpeg
alcool ficat jpg
62602650 jpg
scumpiri, foto shutterstock jpg
sfantul vasile jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net