Bugetarii intră luni în grevă generală

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Acestora li se vor alătura peste 500 de salariaţi ai Primăriei Municipiului Bucureşti, constituiţi în Sindicatul Forum din Administraţia Publică, afiliat la Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie, membră a CNS 'Cartel ALFA', care vor protesta între orele 9,00 şi 11,00.

Liderul Confederaţiei Naţionale 'Cartel Alfa', Bogdan Hossu, susţinea, recent, că în Bucureşti s-ar putea strânge aproximativ 25.000 de oameni, iar la nivel local, în funcţie de federaţiile sindicale ce se vor alătura FNSA, numărul protestatarilor ar putea ajunge la 5.000 - 6.000.

Conform protocolului de constituire, Alianţa Bugetarilor are ca scop renegocierea Legii unitare de salarizare, care situează aceste categorii de personal în partea de jos a grilei salariale, stoparea disponibilizărilor de personal în sectorul bugetar şi neacceptarea concediilor forţate fără plată.

Sindicatele din învăţământ, membre ale FSLI Spiru Haret, au decis să nu pună note în catalog până nu va fi eliminat articolul 49 din Legea unitară a salarizării pentru care şi-a asumat răspunderea Guvernul şi să strângă semnături pentru grevă generală începând cu data de 16 octombrie.

Sindicatele din sectorul bugetar au început încă de miercuri acţiunile de protest prin pichetarea sediilor PD-L şi PSD din Capitală şi din reşedinţele de judeţ.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Banane FOTO Shutterstock
lefkada istock jpg
porumbei adobestock jpg
sobolan soarece gradina istock jpg
guy goma captura video jpg
cannes 2026 png
charles philip jpg
sardine jpeg
image
image