Călin Geambaşu a compus două melodii pe care le va cânta la nunta Elenei Băsescu

Ultima actualizare:

    Călin Geambaşu
Călin Geambaşu

Cântăreţul Călin Geambaşu a pregătit un program extrem de complex pentru nunta Elenei Băsescu de duminică.

Pentru că, "întâmplător", după cum spune chiar el, are o simpatie pentru familia Băsescu, cântăreţul a compus două melodii pentru preşedintele României şi pentru fiica sa, Elena.

«Noi, cei de pe scenă, schimbăm patru rânduri de costume a câte 12 membri, iar trupa de dans câte 24 de costume. Orchestra noastră nu face dedicaţii în general. Am simţit eu să particip cumva sufleteşte la acest eveniment, să contribui într-un fel aparte. Prima melodie pe care credem că o să o cântăm, dacă Elena şi Bogdan vor deschide dansul, se numeşte "Noaptea nunţii noastre", iar versurile vorbesc despre emoţiile pe care ei le trăiesc în acele clipe.

A doua melodie pe care domnul preşedintele şi-a manifestat dorinţa de a dansa numai cu fiica domniei sale se intitulează "Doar tată şi fiică în paşi de vals". Am rugat-o pe Elena ca numai ea să citească versurile. Noi aşa pregătim orice astfel de eveniment, aceste evenimente sunt primordiale în vieţile tuturor, avem aceaşi componenţă, pregătim cu ore multe orice eveniment în parte", a spus Călin Geambaşu pentru România TV.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Furnici jpg
image
image
image
image
image
image
politia pixabay jpg
washington monument 1628558 1280 jpg
inecat jpg
CAROL I, LASCAR CATARGIU jpg
cei mai profitabili pomi fructiferi jpeg
index webp
Cristian Popescu Piedone afișând tricoul cu mesajul „Și eu sunt interlop” png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net