Campionul de motociclism Cătălin Cazacu îşi face pensiune

Campionul de motociclism Cătălin Cazacu îşi face pensiune

Ultima actualizare:

    Supercampionul naţional de motociclism Cătălin Cazacu îşi deschide o pensiune la Divici
Supercampionul naţional de motociclism Cătălin Cazacu îşi deschide o pensiune la Divici

E talentat pe motor, dar vrea să-şi încerce norocul şi-n afaceri! Supercampionul naţional de motociclism Cătălin Cazacu îşi deschide o pensiune la Divici, o zonă superbă de lângă Moldova Nouă, aproape de locul de unde intră Dunărea în ţară.

La cei 28 de ani, chipeşul timişorean a decis că e timpul să facă şi altceva, în afară cu cursele de motociclete, care l-au făcut celebru şi i-au adus sumedenie de trofee. Pasionat de apă de când se ştie, Cazacu a ţinut neapărat la pensiunea lui să fie aproape de Dunăre.

A obţinut finanţare prin fondurile europene, adică 300.000 de euro, şi s-a pus pe treabă. „Pensiunea mea face parte dintr-un proiect mai mare, numit «Un colţ de rai». Am avut proiectul, acum am banii, mai umblu după tot felul de acte iar în primăvară încep lucrările. Proiectul meu include nu doar pensiunea, ci şi un SPA şi un debarcader”, a declarat Cazacu, în exclusivitate pentru Click!.

De altfel, motociclistul mai deţine o cabană, tot pe malul Dunării, lângă Baziaş, unde se retrage ori de câte ori simte nevoia să se relaxeze.

simeon stalpnicul png

Fire activă, Cătălin nu poate sta prea mult degeaba, aşa că, deşi este asociat la o celebră firmă de securitate din Timişoara, motociclistul lucrează cot la cot cu bodyguarzii lui. „Ca orice lucru să meargă, trebuie să te implici, aşa că eu lucrez cot la cot cu angajaţii mei, de multe ori chiar şi 20 de ore pe zi”, ne-a mai povestit Cazacu.

simeon stalpnicul png


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
india png
image png
image png
casa1 jpeg
326e9aef aef0 4d76 affc f5bb357a9b4b jpg
nunta
crini jpg
image
image