Canalul TV pentru câini are deja un milion de abonaţi - VIDEO

Canalul TV pentru câini are deja un milion de abonaţi - VIDEO

Ultima actualizare:

Iniţial, postul tv era gratuit, dar, datorită succesului pe care îl are, el va putea fi văzut acum doar pe baza unui abonament de 4,99 dolari pe lună.

Astfel, pntru o sumă accesibilă, americanii care au câini vor putea sta liniştiţi la lucru, deoarece animalele lor de companie se vor uita la televizor, unde vor vedea emisiuni care îi vor relaxa.

Timp de ore, postul Dog Tv va transmite, printre altele,  imagini cu alţi câini care zac la soare sau imagini cu un ciolan străbătând ecranul.

Toate emisiunile au fost adaptate simţurilor câinilor, și nu au, de exemplu, culorile albastru sau galben, pe care patrupedele nu le percep.

Dr Nick Dodman, director la Clinica de Comportament Animal de pe lângă Universitatea din Massachusetts, spune că un asemenea post a devenit abia acum posibil, din punct de vedere al tehnologiei. “Cu vechiul sistem analog, câinii nu puteau identifica imagini pe micul ecran. Acum, cu sistemul de high definition, ei pot distinge imagini clare. Sigur că s-a umblat şi la sunet, sunetele du frecvenţă înaltă îi irită pe câini şi au fost eliminate, a spus el, potrivit Huffington Post.

Vezi VIDEO cu programele pe care le pot urmări patrupedele la TV



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
accident alexandru si rares suceava jpg
glasgow, scotia jpg
Chuando Tan jpg
incarcator priza jpg
Loc de parcare cu abonament jpg
loto
image png
Lidl Bulgaria supermarket FOTO Shutterstock
image
image