Când începe operațiunea „înapoi la viața normală”. Ce planuri au europenii pentru ieșirea din carantină
În 30 de zile, viața noastră s-a dat complet peste cap. Coronavirusul ne-a schimbat felul în care trăim, ne deplasăm, cumpărăm și socializăm. Nu suferim doar noi, ci majoritatea țărilor din lume. La fel a început, la fel se va și încheia. În Europa, dar și în Asia și America guvernele au stabilit cum și când vor lua măsuri „de relaxare”.
Anglia și America își fac planuri de viață după carantină totală, deși se pare că nici n-au atins încă vârful epidemiei. Se pot inspira însă de la alte țări europene, unde epandemia de COVID-19 a arătat stegulețul alb. Austria și-a făcut deja planuri detaliate pentru finalul crizei: magazinele mai mici se deschid pe data de 14 Aprilie și cele mai mari pe 1 Mai. Și Danemarca plănuiește să ridice restricțiile după Paște, dar vrea ca cetățenii ei să lucreze un pic mai strâns , și să evite aglomerația în metrouri sau autobuze. Germania vrea în schimb să deschidă școlile și să permită accesul în restaurante, dar limitat.
În Italia, țară care a fost în carantină totală mai mult decât orice altă țară europeană, oficialii spun că se gândesc la ca un fel de ”scenariu 2”, în care oamenii o să învețe să trăiască cu virusul, adică să poarte măști și să se efectueze cât mai multe teste.
Toate aceste țări, împreună cu Spania, au dat semne de îmbunătățire în lupta lor cu virusul SARS-CoV-2. Acest moment încă mai este așteptat de la Anglia și America, care trec peste una dintre cele mai pline săptămâni.
Cu toate acestea, experții în sănătate din toate guvernele atenționează că viața nu poate merge înapoi ”de la 0 la 100” imediat și că mai multe măsuri de carantină o să rămână valabile pentru cel puțin căteva săptămâni.
Danemarca, țară ”închisă” din 11 martie își dorește să revină la vechile obiceiuri după Paște, dacă numărul îmbolnăvirilor nu va crește substanțial. ”Vom face acest lucru gradual, controlat, în așa fel încât să evităm aglomerațiile”, a spus premierul danez.
În Austria, cancelarul Sebastian Kurz a devenit primul lider european care a anunțat o dată exactă: 14 aprilie pentru deschiderea micilor magazine și 1 mai pentru alte centre comerciale și mall-uri. Măștile vor fi obligatorii pentru cei care folosesc transportul în comun.
Germania plănuiește ridicarea restricțiilor dacă rata infectării rămâne sub 1 la sută. Școlile vor fi deschise treptat, în fiecare regiune, la fel și magazinele și restaurantele, dar cu limitarea numărului de clienți. În plus, cei care vin din străinătate vor fi plasați automat în carantină.
Cu peste 5,760 de cazuri și 74 de decese, Norvegia vrea să renunțe la măsurile restrictive începând cu data de 12 aprilie, mai ales că rata de transmitere a virusului a scăzut la 0,7.
Grecia, mai puţin afectată de pandemia Covid-19 decât partenerii săi europeni - speră să revină ”la normalitate” în mai, cu condiţia ca cetăţenii să continue să respecte scrupulos izolarea, relatează AFP. ”Rămânând acasă în aprilie, vom putea să ne bucurăm mai bine de primele rezultate ale comportamentului nostru responsabil”, a explicat un purtător de cuvânt al Guvernului,citat de news.ro. Guvernul grec a decis să impună măsuri stricte în vederea controlării pandemiei încă de la primul mort, la 12 martie. De atunci, şcoli, site-uri arheologice, muzee, cafenele, baruri şi hoteluri au fost închise treptat, iar o izolare generală a fost impusă la 22 martie - prelungită sâmbătă până la 27 aprilie.
Premieră în China: nici un deces
În China nu s-a înregistrat niciun nou deces, pentru prima oară de când sunt date publicităţii statistici privind numărul bolnavilor care au murit ca urmare a infectării cu noul coronavirus în luna ianuarie, transmite AFP. De la primul deces anunțat de oficiali pe 11 ianuarie, 3.331 de chinezi şi-au pierdut viaţa în urmă îmbolnăvirii cu COVID-19. China continentală a raportat marţi o scădere a numărului de cazuri importate după adoptarea măsurilor de închidere a frontierelor pentru aproape toţi cetăţenii străini. Măsurile de izolare instituite în Wuhan pe 23 ianuarie urmează să fie ridicate miercuri, persoanele cu o stare de sănătate bună urmând să fie, în principiu, autorizate să părăsească metropola de 11 milioane de locuitori.