Care au fost cele mai mari incendii de vegetaţie din istorie?

Ultima actualizare:

    Valul de căldură face ravagii la nivel mondialfoto AFP
Valul de căldură face ravagii la nivel mondialfoto AFP

Secolul XX şi începutul de secol XXI au adus poate cele mai dezastruoase incendii din istoria contemporană. În incendiile de pădure scăpate de sub control au fost distruse păduri întregi, aşezări omeneşti şi pagubele au fost estimate la miliarde de dolari. Însă pe cât de periculoase sunt, aceste incendii fertilizează pământul şi ajută la regenerarea vegetaţiei. Iată care au fost cele mai mari incendii de vegetaţie din istorie.

5. Marele incendiu din 1919 – Canada

În Marele incendiu din 1919 au ars peste 20.234 km pătraţi de vegetaţie în partea vestică a Canadei. Focul a început la nord de Edmonton. Lemnul care fusese tăiat în cantităţi mari pentru industria de mobilă, construcţii şi producţia de ambarcaţiuni a fost o cauză directă a dezastrului. Din cauza incendiului zeci de mii de oameni au rămas fără locuinţe. Au pierit atunci cel puţin 11 persoane, iar alte zeci au fost date dispărute.

4. Incendiul din Vinerea Neagră, din 1939 – Australia

În ziua blestemată de 13 ianuarie 1939, în apropiere de oraşul Victoria, din Australia, a izbucnit unul dintre cele mai mari incendii ale secolului. Au fost pârjoliţi atunci 20.234 de km pătraţi de vegetaţie. Au pierit în calamitate 71 de persoane şi zeci de mii de case au fost făcute scrum de incendiul de vegetaţie care se deplasa cu repeziciune, fiind împins de curenţi de aer puternici. Agricultura a avut de suferit timp de aproape 10 ani.

3. Incendiul din Manitoba, din 1989 – Canada

În 1989, provincia canadiană Manitoba cunoscută pentru zonele vaste de preerie a fost cuprinsă de un incendiu devastator. Au ars atunci 32.780 km pătraţi de vegetaţie. Autorităţile s-au confruntat atunci cu nu mai puţin de 1.000 de focare separate de incendiu. Zeci de mii de oameni au fost evacuaţi. Mai multe locuinţe au fost mistuite de flărcările care avansau cu repeziciune.

2. Incendiul din teritoriile de nord-vest, din 2014 – Canada

Anul 2014 a adus poate cea mai mare calamitate de pe continentul nord-american. După o secetă chinuitoare şi un val de căldură neaşteptat, 34.000 de km pătraţi de vegetaţie din zona de nord a Canadei au fost cuprinşi de flăcări. Pompierii s-au luptat cu peste 100 de focare diferite. Fumul gros a acoperit o mare porţiune din continent, ajungând la mii de kilometri distanţă. Fumul a fost vizibil inclusiv din Europa.

1. Incendiul din taigaua siberiană, 2003 – Rusia

Cel mai mare incendiu de vegetaţie al secolului a fost cel din 2003, din Siberia. Au ars atunci 190.202 km pătraţi de vegetaţie. Emisiile de monoxid de carbon au fost aşa de mari încât au anulat economia de emisii de carbon pentru an a Uniunii Europene, prevăzute de Protocolul de la Kyoto. Incendiul a fost vizibil din satelit. Fumul a acoperit Eurasia. Urmele incendiului sunt vizibile şi în ziua de azi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image png
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
brad 1 jpg
profesoara care citeste o carte jpg
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net