Carnea de balenă inclusă pe meniul a mii de cantine şcolare din Japonia

Ultima actualizare:

Din cele 29.600 de şcoli primare şi elementare din Japonia, aproximativ 5.300 au inclus pe meniul oferit elevilor carnea de balenă, în perioada aprilie 2009 - martie 2010, potrivit acestui studiu, informează Agerpres.

Carnea de balenă gătită figura în mod regulat în meniul cantinelor şcolare japoneze în anii 60 şi 70, consumul total ajungând, în acea perioadă, la cel mai ridicat nivel, adică 220.000 de tone de carne.

Cu timpul, acest fel de mâncare a dispărut din meniul şcolilor, din cauza scăderii ofertei şi a unui moratoriu privind pescuitul comercial. De câtva timp, această carne a început să reapară în cantine, în timp ce Japonia îşi măreşte capturile de balene, potrivit Kyodo.

Institutul de cercetare a cetaceelor, care supervizează pescuitul de balene în scopuri ştiinţifice, vinde carne de balenă municipalităţilor, pentru cantinele şcolare, la un preţ de trei ori mai mic decât cel al pieţei, a precizat agenţia.

Moratoriul internaţional nu vizează decât pescuitul comercial de balene, iar Japonia profită de cercetarea ştiinţifică pentru a continua capturarea acestor mamifere, a căror carne este apoi revândută magazinelor şi restaurantelor. Autorităţile apără dreptul Japoniei de a pescui cetacee în numele unei tradiţii ancestrale.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Nicușor Dan a semnat demisia... www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Aspirina jpg
image png
image png
Alimente de post, foto Shutterstock jpg
suc merisoare vecteezy jpg
incendiu soveja foto 1 jpeg
un roman curata parcuri si spatii publice in bulgaria foto captura video instagram fixer dad  png
tiramisu1 jpeg
image
image