Cărţile sunt făcute! Locuitorii din Crimeea votează masiv la referendum pentru alipirea la Rusia

Ultima actualizare:

    Manifestanţi pro-ruşi s-au strâns joi în faţa Parlamentului din Simferopol, Crimeea. (Foto: Reuters)
Manifestanţi pro-ruşi s-au strâns joi în faţa Parlamentului din Simferopol, Crimeea. (Foto: Reuters)

Un milion şi jumătate de alegători din Peninsula ucraineană Crimeea au început să voteze duminică în vederea unei alipiri la Rusia, într-un scrutin denunţat de întreaga lume, dar susţinut de Moscova şi al cărui rezultat nu ridică nicio îndoială. Locuitorii peninsulei votează masiv pentru alipire, iar autorităţile preconizează o rată record de participare, conform Mediafax.

Referendumul, denunţat de Kiev şi Occident, se desfăşoară în prezenţa trupelor ruse care deţin controlul asupra regiunii de două săptămâni, alături de miliţii separatiste.

La Sevastopol, un oraş istoric care găzduieşte Flota rusă la Marea Neagră de peste 200 de ani, alegătorii s-au precipitat masiv la urne încă de duminică dimineaţa. Într-o secţie de votare instalată într-un centru de afaceri şi cultural, votul a început înainte de deschiderea oficială a referendumului. Ulterior, 65 de alegători au votat în decurs de jumătate de oră, a constatat un jurnalist AFP.

La Bahcisarai, "capitala" comunităţii musulmane tătare din Crimeea, ai cărei lideri au îndemnat la boicotarea consultărilor, tătarii au rămas în casă. Doar ucraineni de origine rusă votau cu entuziasm, încântaţi să scape cât mai repede de paşaportul ucrainean şi sperând să trăiască mai bine cu subvenţii de la Moscova.

În alte secţii de votare de la Sevastopol şi Simferopol, capitala peninsulei separatiste, jurnalişti, inclusiv AFP, au fost împiedicaţi să pătrundă în incintă, în unele cazuri.

"Este un moment istoric, toată lumea va fi fericită", a declarat pentru presă "premierul" prorus al Crimeei Serghii Aksionov, după ce a votat la Simferopol. "Începe o nouă eră", a continuat el, în timp ce un bărbat care agita un steag ucrainean era împins de către gărzi. "Vom sărbători în această (duminică) seara", a conchis Aksionov, sigur de victoria sa.

În contextul în care trupe ruse şi miliţii ruse sunt mobilizate în Crimeea, locuitorii acestei regiuni din sudul Ucrainei sunt invitaţi să aleagă între integrarea în Federaţia Rusă şi o autonomie mai largă în interiorul Ucrainei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Ziua a doua a congresului PPE la Romexpo, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
branza branzeturi istock jpg
simion lasconi podcast micutzu jpg
diabet jpg
liviu dragnea 8 JPG
varza murata 505587 webp
bunt erleuchtet chinas jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net