Câștigă 4.000 de dolari pe lună ca să felieze celebra şuncă spaniolă

Ultima actualizare:

    Florencio Sanchidrián este ambasadorul jamonului iberico în lume, una dintre cele mai apreciate cărnuri
Florencio Sanchidrián este ambasadorul jamonului iberico în lume, una dintre cele mai apreciate cărnuri

Florencio Sanchidrián este faimos în toată lumea. Spaniolul este ambasadorul jamonului iberico în lume, una dintre cele mai apreciate cărnuri.

În Spania, jobul său se numeşte cortador de jamone. Tăierea şi felierea jamonului este o profesie extrem de respectată, asta pentru că spaniolii sunt foarte mândri de acest produs, unul cheie când vine vorba de export, scrie Mediafax, care citează gustarte.ro.

A pregătit platouri pentru Barack Obama

A feliat şi apoi aranjat platouri cu iberico pentru unii dintre cei mai importanţi lideri ai planetei, între care Barack Obama, premierii Italiei sau Marii Britanii sau regele Spaniei. Iar pentru asta primeşte 4.000 de dolari pe lună.

“Trebuie să cunoşti cu adevărat produsul, din interior, să-i simţi aromele, de asemenea, să ştii zona de unde provine, rasa sau cum au fost hrăniţi şi crescuţi porcii. Înainte de a tăia o bucată de şuncă, trebuie să verifici toate etichetele, pentru că ele îţi oferă informaţiile de care ai nevoie despre carnea respectivă, de la locul unde a fost crescut porcul, până la temperatura aerului şi umiditate. În plus, un bun cortador de jamones trebuie să ştie cum să manevreze şunca, iar când o serveşte, să-i ajute pe oameni să-i descopere adevăratele arome“, spune Florencio, care are 30 de ani de experienţă în domeniu.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
kiwi616 firefly 2713649 jpg
colaj casa (38) jpg
adelinazw breakfast 7107438 jpg
masina politie jpeg
operatie jpg FOTO Pixabay
autospeciala politie jpg
greva ANAF jpg
revolut jpg
image
image