Câștigătorul «Next Star» umăr la umăr cu Dave Evans. Vezi cine va fi pe scenă alături de primul solist «AC/DC» la București

Ultima actualizare:

    Flavius Hosu, câştigătorul celei de-a treia ediţii „Next Star”, va urca pe scenă alături de Dave Evans, primul solist AC/DC
Flavius Hosu, câştigătorul celei de-a treia ediţii „Next Star”, va urca pe scenă alături de Dave Evans, primul solist AC/DC

Bate atât de bine la tobe încât a reușit ceea ce mulți ca el visează. Toboşarul Flavius Hosu, câştigătorul celei de-a treia ediţii „Next Star" (Antena 1) a fost invitat să urce pe scenă alături de Dave Evans, primul solist AC/DC.

Flavius Hosu are doar 13 ani, dar i-a cucerit pe juraţii Next Star cu o interpretare de excepţie, care l-a pregătit pentru provocarea vieţii lui. În data de 31 mai, în Bucureşti, la Arenele Romane, tânărul toboșar va urca pe scenă alături de Dave Evans (60 de ani), primul solist AC/DC, dar şi de trupa The R.O.C.K. Impresionaţi de pasiunea şi bucuria cu care bate toba încă de la 4 ani, organizatorii concertului tribut AC/DC l-au invitat pe Flavius pentru un moment magic în cadrul evenimentului.

simeon stalpnicul png

Până acum, jurații "Next Star" au avut cea mai dificilă misiune din lume, aceea de a decide care este cel mai talentat copil dintr-o mulţime de pici extraordinari. Însă, în această seară, când Lora, Pepe, Connect-R, Maria Cârneci şi Vasile Muraru vor intra pe platoul emisiunii-concurs a Antenei 1, de la 20:30, nu-și vor mai exprima voturile. De data aceasta, telespectatorii sunt cei care vor hotărî cine va primi premiul de popularitate, după ce vor vota prin SMS la 1272 cu numele concurentului preferat.

Dave Evans este unul dintre membrii cu care s-a lansat celebra trupă rock AC/DC, în noiembrie 1973, împreună cu Angus și Malcolm Young, Colin Burgess, respectiv Larry Van Kriedt. El a stat în trupă timp de un an de zile, iar apoi a fost înlocuit cu Bon Scott, în octombrie 1974. În acea vreme, Evans a înregistrat un singur single, cu videoclip, ("Can I Sit Next To You, Girl" / "Rocking In The Parlour", n.r.), care a fost lansat în Australia și Noua Zeelandă.

simeon stalpnicul png


Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
gaze Sursă foto: Profimedia
Catalin Rizea, Dan Capatos, foto captura TikTok, arhiva jpg
bacsis, foto Shutterstock jpg
Nicolae Ceauşescu, la Conferinţa Naţională a PCR din decembrie 1977 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 2/1977)
Barbat arestat - catuse FOTO Shutterstock
base si maria jpg
seismograf cutremur istock jpg
jerash jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net