Cătălin Botezatu: «Mi-e frică de această instituţie, numită căsătorie»
Cătălin a mărturisit că viaţa în lumina reflectoarelor nu este atât de minunată pe cum pare. "Viaţa mea este foarte agitată, dar din când în când îmi iau un mic repaus şi plec în locuri în care mă încarc cu energie", a spus acesta.
Designerul a spus că i s-a părut amuzant faptul că toată lumea l-a dat dispărut în perioada în care a fost plecat din ţară. "Sunt un tip independent şi nu cred că trebuie să spun nimănui că plec undeva. Nu trebuie să anunţ pe nimeni. Fac ce vreau, când vreau, unde vreau şi cu cine vreau şi dau socoteala doar Divinităţii", a declarat Cătălin.
Călătoria sa în Sri Lanka a fost o experienţă spirituală foarte profundă pentru designer. Acesta a profitat de energia locului şi de templele budiste din zonă pentru a medita, a se reculege şi a se ruga. "Prin rugăciune, îi mulţumeşti lui Dumnezeu că trăieşti, că mai vezi un apus, că mai prinzi un răsări", crede Bote.
Chiar dacă are o vârstă la care cei mai mulţi au deja o familie numeroasă, Cătălin nu se gândeşte să se însoare. " Poţi găsi persoana potrivită, cu care să îţi trăieşti viaţa până la bătrâneţe, fără un act. Am atâtea exemple negative în jurul meu încât mi-e frică de această instituţie, numită căsătorie", a afirmat designerul.