«Caut băieţi isteţi şi gospodari»
De luni, un nou show tv îşi face loc în grila de programe de la Prima TV: "Mi-s băiatul de la ţară".
Varianta masculină a reality-show-ului "Miss fata de la ţară" o are în juriu şi pe cântăreaţa Elena Gheorghe. (Mai multe informaţii despre noul show găsiţi la paginile 44-45.)
I-am spus Elenei cântăreaţă, pentru că, deşi are succes în mai multe domenii, ea pune muzica pe primul loc...
Trebuie să alegi cel mai talentat băiat de la ţară. Ce sfaturi le dai tinerilor din concurs?Să fie naturali. Asta e cel mai important. În juriu eşti responsabil, iar eu sunt un om care spune lucrurilor pe nume. Dar nu sunt tranşantă. Trebuie să ai grijă cum spui ce ai de zis. Să vii cu argumente plauzibile, ca să ştie ei la ce anume mai au de lucrat.
În ce zonă ai căutat băieţi talentaţi?Eu am fost în comuna Vorona, la vreo 20 km de Botoşani. În cele opt sate de-acolo am întâlnit mulţi tineri glumeţi. Am umblat din casă în casă, ca să-i găsesc. Am filmat două zile aproape non-stop, imediat după Paşte. M-au trimis acasă cu bunătăţi la pachet. M-au răsfăţat. Nu mai ştiau ce să-mi facă...
Ce calităţi ar trebui să aibă câştigătorul?Multe... Să se priceapă la gospodărie, la treburile bărbăteşti din casă, să fie isteţ, natural, să se descurce în orice situaţie.
Dar la o şedinţă foto, cum trebuie să se comporte?Să-şi lase imaginaţia liberă. Ştiu ce înseamnă o astfel de experienţă. Şi eu am fost un pic mai ruşinoasă la început.
Apropo de şedinţa foto: pe tine când te vedem complet dezbrăcată?Goală n-o să pozez niciodată în viaţa mea. Eu nu sunt aşa. Promovez ceea ce fac, nu corpul meu. Promovez şi imaginea, dar nu cred că trebuie să-mi arăt şi corpul dezgolit pentru asta. Am primit oferte să pozez aşa, la începutul carierei. Acum lumea ştie cum sunt şi nu mai încearcă...
Te implici mereu cu drag în proiecte tv. Nu te tentează o carieră în acest sens?Recunosc că m-ar tenta un proiect pe termen lung în tv. Mi-ar plăcea chiar şi o emisiune în direct. M-ar ambiţiona, m-ar ajuta să evoluez. Dar muzica trebuie să rămână pe primul plan. N-aş renunţa la concerte pentru a fi pe sticlă.
Şi pe plan muzical ce mai pregăteşti?Am terminat filmările pentru noul videoclip, la piesa "Midnight Sun". E compusă tot de Laurenţiu Duţă, iar regia aparţine lui Dragoş Buliga. Şi de data aceasta m-am implicat mult în scenariu... Sper să vă placă. Va apărea în câteva zile.
Profesional, eşti foarte ocupată. Dar pe plan personal, când ne dai o veste mare? Te măriţi, că ai iubit de mult timp?Deocamdată nu mă căsătoresc. Am foarte multe lucruri de făcut până atunci. Nu am timp să stau să-mi realizez acest eveniment important. Eu sunt genul care se implică foarte mult în toate detaliile. Dar n-o să fie secret... O să aflaţi!
Cu toate acestea, tu şi Cornel aveţi o relaţie foarte frumoasă...Da. Am avut noroc să întâlnesc omul care spune lucrurile pe care le gândesc şi eu, înaintea mea. Iar când sunt supărată, ştie mereu ce să facă. E un sentiment plăcut!
Revenind la planul profesional, eşti invidioasă pe Inna? Se zvoneşte că mulţi artişti de la noi simt asta...Nu sunt un fan al ei, am alte gusturi muzicale. Nu am cunoscut-o personal şi nu voi ajunge la primul ei concert din România. Cu toate acestea, mă bucur tare mult că Inna a deschis nişte porţi pentru artiştii români. Ne e mult mai uşor să cântăm în afară. Şi piesa mea "Disco Romancing" e licenţiată în 100 de ţări...
Despre ea:
Are un CV impresionant la cei 26 de ani. Site-ul oficial al Elenei Gheorghe vorbeşte de la sine în acest sens. I-am "răpit" şi noi câteva declaraţii biografice, inedite...
S-a născut la 30 iulie 1985, în Bucureşti;
Pe părinţii ei îi cheamă Mariana (50 de ani, educatoare şi interpretă de muzică populară) şi Gheorghe (53 de ani, preot). "Sunt foarte frumoşi, se iubesc foarte mult. Sunt un exemplu pentru mine";
Are un frate, Costin (21 de ani, fotbalist) şi o soră, Ana (24 de ani, jurnalistă);
A studiat canto şi mişcare scenică la Palatul Naţional al Copiilor, a urmat cursurile liceului de muzică "Dinu Lipati" (secţia canto clasic-actorie) şi a absolvit Facultatea de Jurnalism Universitatea Hiperion);
Face eforturi pentru a-şi menţine silueta: "Am tendinţe de îngrăşare, aşa că trebuie să fiu atentă. Dar nu exagerez într-atât încât să-mi calculez caloriile la mese. Merg la sală, unde fac exerciţii cardio şi pentru picioare. Mă ajută şi repetiţiile pentru coregrafia scenică";
Slăbiciunile ei culinare sunt: ciorbele, mâncarea bulgărească, libaneză, chinezească şi, în special, mâncarea făcută de bunica din partea tatălui;
Cea mai frumoasă amintire a ei datează din copilărie: "Eram la bunica şi mă bucuram nespus când prin faţa curţii trecea o doamnă care aducea îngheţată cu căruţa";
Nu lucrează niciodată de Paşte sau Crăciun. Dar vacanţă în adevăratul sens al cuvântului n-a mai avut din ianuarie, când a fost împreună cu iubitul ei Cornel şi cu sora Ana în Republica Dominicană.