Ce a făcut Cezar Ouatu înaintea semifinalei de joi a Eurovisionului

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Deși, ca orice artist, Cezar Ouatu nu obișnuiește să se trezească cu noapte-n cap, joi dimineață, contratenorul a fost mai matinal decât de obicei.

El a coborât la micul dejun în jurul orei 9.30 și părea în formă foarte bună. După ce a mâncat, reprezentantul României la Eurovision a ieșit la o plimbare pe malul Mării Baltice, care se află în apropierea hotelului unde este cazată delegația României.

simeon stalpnicul png

„Îmi place mult să mă plimb pe malul mării, mă relaxează să fac asta. Nu am apucat să văd prea multe locuri de când am venit aici, pentru că nu am avut timp. Am vizitat doar un castel. În general, călătoresc mult, dar nu reușesc să vizitez multe locuri. De exemplu, am stat o lună la Paris, iar Turnul Eiffel l-am văzut doar din mașină, când am trecut pe lângă el", ne-a spus Cezar.

În timpul promenadei pe malul mării, contratenorul a fost abordat de un grup de admiratori, care i-au cerut autografe, s-au fotografiat cu el și i-au urat succes în semifinala care a avut loc joi seară.

Deplasare sponsorizată de BestTourism.ro

simeon stalpnicul png

Cezar Ouatu, agăţat de homosexuali la Eurovision

Cezar Ouatu îi «încaieră» pe românii care se iubesc cu suedezii

Ce spune Mihai Trăistariu despre rochia lui Cezar Ouatu, de la Eurovision

EXCLUSIV Cezar Ouatu, in culisele Eurovision: «Nu am emoţii. Mă văd în finală!»

Angela Gheorghiu îl încurajează pe Cezar Ouatu



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
b9fb68a0 0b72 4d73 83df 65e565adc767 png
human bone pixabay jpg
engelbachm iran 6918095 jpg
Ion Raţiu este prezentat drept „un constant opozant al lui Nicolae Ceauşescu “ în cei 50 de ani de exil jpeg
abstract blur supermarket department store (7) jpg
image png
full shot senior man with yoga mat jpg
fructe freepik1 jpeg
image
image