Ce bine arată Jojo după ce a născut!
Au trecut doar patru luni de când Jojo a dat naştere unui băieţel frumos şi sănătos. Proaspăta mămică s-a recuperat într-un timp record, ba chiar s-a apucat de antrenamente intense la „Dansez pentru tine" (Pro TV). Vineri seara, a făcut senzaţie pe ringul emisiunii, afişând o siluetă de invidiat.
Al 12-lea sezon al emisiunii „Dansez pentru tine" a debutat vineri seara cu dansuri din alte vremuri, costume senzaţionale, decoruri de basm, poveşti de viaţă impresionante, dar şi multe emoţii şi speranţe pentru cele opt perechi intrate în concurs.
Jojo, Pepe, Mircea Solcanu, Andreea Ibacka, Alex (de la Zero), Catrinel Sandu, Aylin şi Daniel Niţoiu sunt vedetele care au depus, alături de partenerii lor, jurămintele că vor da tot ce au mai bun din ele pentru a câştiga concursul.
Vineri seara, ei s-au întrecut în două stiluri de dans atent pregătite, cu nişte coregrafii care mai de care mai inventive, costume şi decoruri pe măsură: dans vechi şi dans tras la sorţi, însă cu tema "balul absolvenţilor".
Jojo a arătat mai bine ca niciodată, deşi e proaspătă mămică.
Actriţa a purtat un body negru franjurat, cu vedere la spate şi picioare, dar şi nişte pantalonaşi scurţi şi corset mulat, care îi puneau în evidenţă formele voluptuoase.
În iunie, Jojo a născut un băieţel, pe Achim Ionuţ
Pepe locul 1, Solcanu şi Alex la duel
Pepe a fost revelaţia serii la dans şi a smuls juriului prima notă de 10.
Pepe, un dansator de excepţie
El şi partenera sa, Andreea, s-au clasat pe primul loc, urmaţi de Catrinel Sandu şi Ionuţ, Aylin şi Ovidiu.
Nu la fel se poate spune despre Mircea Solcanu şi Alex Piscunov, care au obţinut cel mai mic punctaj.
Astfel, juriul i-a condamnat la primul duel al sezonului. Vă puteţi vota favoritul trimiţând un sms la numărul 1322 cu textul „Mircea” sau „Alex”.
Îi recunoaşteţi?
Coregrafiile şi costumele au fost care mai de care mai inedite.
Dacă Mircea Solcanu a fost “bufonul” de la curtea regelui, Pepe un absolvent cu ochelari, Daniel Niţoiu i-a uimit pe toţi cu explozia sa de energie şi a intrat perfect în pielea Regelui Soare.
Andreea Ibacka şi Paul Păduraru
Daniel Niţoiu şi Alexandra Maresi
Catrinel Sandu şi Ionuţ Ionescu
Mircea Solcanu şi Roxana Voina
Pepe şi Andreea
Mai citeşte:
Cum a slăbit Jojo după ce a născut! Vezi dieta ei!
Jojo: «M-am grăbit când mi-am făcut operaţia la sâni şi tatuajul»