Ce boli îi omoară pe români
Printre principalele cauze de deces se numără bolile de inimă, cancerul şi problemele aparatului digestiv. Tulburările mentale vin din urmă. Specialiştii susţin că trebuie să ne schimbăm modul de viaţă, să mâncăm sănătos, să renunţăm la ţigări şi să facem sport.
Românii mor din cauza bolilor de inimă, de cancer şi din cauza problemelor cu aparatul digestiv. Tulburările mentale şi cele de comportament vin tare din urmă şi provoacă moartea a peste 2.500 de persoane anual.
Potrivit datelor furnizate de Centrul de Statistică din cadrul Ministerului Sănătăţii (MS), din totalul celor peste 253.000 de decese înregistrate în 2008, peste 150.000 de oameni, adică un procent de 60%, au murit din cauza bolilor de inimă. Dintre acestea, cele mai frecvente au fost afecţiunile cerebro-vasculare, cardiopatiile ischemice şi hipertensiunea arterială. Acestora le urmează infarctul miocardic acut şi cordul pulmonar cronic.
„Doi din trei români mor în urma afecţiunilor cardiovasculare, faţă de doar unu din trei europeni. Renunţarea la fumat, alimentaţia sănătoasă şi exerciţiul fizic sunt cei trei factori- cheie spre o inimă sănătoasă", a declarat prof. dr Dan Gaiţă, medic cardiolog.
Potrivit specialiştilor, pentru a preveni afecţiunile cardiovasculare trebuie redus consumul alimentelor bogate în grăsimi saturate (untul, brânzeturile grase, carnea grasă sau produsele prăjite în grăsimi animale).
Acestea „îmbătrânesc" inima timpuriu, provoacă scleroza vaselor de sânge, generând, la vârste timpurii, afecţiuni cardiovasculare care, netratate, duc la agravare şi chiar la deces.
Cu toate acestea, românii continuă să prefere carnea de porc în locul celei de pui sau peşte. Medicii ne sfătuiesc să includem în meniul de zi cu zi brânzeturile, carnea de peşte, lactatele, legumele şi fructele. Un alt factor care ne afectează inima este fumatul. Statisticile arătă că în România există cinci milioane de fumători.
„În România, incidenţa cancerului cauzat de fumat creşte îngrijorător. Numai în 2009 în ţara noastră au murit 33.000 de oameni din cauza unor afecţiuni provocate de fumat", a declarat Miron Bogdan, vicepreşedintele Societăţii Române de Pneumologie.
Cancerul reprezintă a doua mare cauză de deces în rândul românilor. Astfel, aproximativ 46.000 de oameni au căzut victime cancerului, potrivit statisticilor Ministerul Sănătăţii. Cele mai multe tumori sunt înregistrate la nivelul aparatului respirator, acestea afectând traheea, bronhiile şi plămânii. Tumorile maligne ale stomacului şi cele ale sânului se situează pe următoarele locuri, acestea fiind urmate de cancere de col uterin şi de prostată.
„Supravieţuirea în cazurile de diagnosticare de cancer este de 100% dacă boala este depistată în fază incipientă şi scade dacă pacientul ajunge la medic atunci când este prea târziu. Din punctul nostru de vedere cancerul nu este incurabil, dar există eşec în această maladie", a declarat prof. dr Rodica Anghel, manager Institutul Oncologic din Bucureşti. Medicii ne avertizează că tumorile cancerigene, ca şi bolile de inimă, apar din cauza expunerii la factori de risc, fumat, stres şi alimentaţie nesănătoasă.
Pe locul trei se află bolile aparatului digestiv. Aproximativ 15.400 de români şi-au pierdut viaţa din cauza bolilor aparatului digestiv, cea mai mare frecvenţă înregistrând-o cirozele şi hepatitele cronice - aproximativ 11.000 de cazuri. Într-un top al bolilor care i-au ucis pe români se mai numără şi leziunile traumatice şi otrăvirile, afecţiunile aparatului respirator şi bolile infecţioase.
Otrăvirile şi leziunile traumatice au reprezentat, în cursul anului 2008, o cauză de deces pentru aproape 13.000 de români, arată statisticile MS. Lor le urmează bolile aparatului respirator, 12.310 la număr, dintre care, cele mai multe, adică 5.800, au fost boli pulmonare cronice şi 5.300, pneumonii.
O altă cauză de deces sunt tulburările mentale şi de comportament. Astfel, peste 2.600 de persoane au murit în 2008 din cauza acestor boli. Mai mult, specialiştii atrag atenţia că depresia este o boală ignorată de majoritatea populaţiei şi că această boală duce la sinucidere. „Se spune că din cauza bolilor psihice nu se moare, dar nu trebuie să omitem faptul că bolile de inimă sunt în strânsă legătură cu cele psihice, se moare din cauza complicaţiilor apărute în urma tulburărilor mentale. Şi sinuciderile sunt o complicaţie directă a bolilor psihice", este de părere prof. univ. dr Florin Tudose, psihiatru la Spitalul Universitar din Bucureşti.
Specialiştii susţin că stresul de zi cu zi este una dintre principalele cauze de îmbolnăvire la români. De aceea, sănătatea mintală trebuie să facă parte din programele naţionale de sănătate. „Bolile mintale vor deveni a doua cauză de îmbolnăvire, până în anul 2020, la nivelul întregului mapamond. Aceste boli nu trebuie tratate cu indiferenţă. Stresul ne omoară la propriu", susţine prof. univ. dr Florin Tudose, psihiatru. Medicii ne sfătuiesc să apelăm la specialişti, dacă ajutorul familiei şi al apropiaţilor lipseşte.
„Cu un tratament adecvat, cu psihoterapie de grup lucrurile pot fi ameliorate. Altfel, rămas singur se poate ajunge într-o spirală către fundul gropii", susţine dr Gabriel Crumpei, medic primar psihiatru.
Medicii sunt de părere că o scădere a deceselor cauzate de boli precum cele cardiovasculare sau cancerul poate fi posibilă numai prin prevenţie şi prin educarea populaţiei. „Românii trebuie să înţeleagă că prevenţia este esenţială. Diferenţa dintre noi şi europeni, care au mult mai puţine decese cauzate de bolile de inimă sau de cancer, nu ţine de personalul medical, sau de faptul că ei sunt mai «rezistenţi» decât noi. Ei au învăţat că prin prevenţie salvezi mai multe vieţi. De exemplu, la francezii 150.000 de persoane mor anual din cauza bolilor de inimă, dar ei au o populaţie de 60 de milioane. Procentul este foarte mic în comparaţie cu noi. Însă ei au programe la nivel naţional care îi învaţă pe oameni că un stil de viaţă sănătos, renunţarea la ţigări, practicarea unui sport sunt foarte importante pentru sănătatea lor", spune dr Dan Gaiţă, coordonator Naţional de Prevenţie Cardiovasculară.
„Ne-am propus ca în următorii cinci ani să scădem mortalitatea cu 10%. Vrem să salvăm 15.000 de români, anual, prin prevenţie", spune el.