Ce face Mihaela Tatu de când a renunţat la apariţii tv. Află în ce condiţii poate reveni pe sticlă
Fosta moderatoare tv a părăsit Bucureştiul în urmă cu trei ani şi s-a mutat la Oradea. Într-un interviu pentru ziarulring.ro, vedeta a vorbit despre ce s-a întâmplat în această perioadă de timp.
"Viaţa la Oradea, da, este provocatoare. Iar cei care cred că în ţară, pardon, în provincie nu se întâmplă lucruri se înşală. Doar că oamenii sunt mai echilibraţi. A nu se confunda cu înceţi. Chiar în acest moment sunt implicată în trei, chiar patru proiecte în Oradea şi în ţară. Dar nu sunt mondenităţi. Sunt evenimente de dezvoltare personală şi a urbei, evenimente care educă şi formează.
Nu am dat Bucureştiul pe Oradea. De fapt, nu am dat nimic pe nimic. În această perioadă, viaţa mea curge aici. Aici mă simt bine şi utilă, acum. Ce va fi poimâine...vom vedea. Am venit să pun voce pe desene şi m-am trezit că fac multe alte lucruri la care mă pricep foarte bine. Şi m-am implicat în tot felul de proiecte care îmi aduc împlinire profesională şi umană. Sunt un om de acţiune. Am energie de consumat. Aici pot!"
Intrebata de reporter ce a mai facut pe plan profesional, Mihaela Tatu a declarat: "Cum spuneam, colaborez cu BTI Oradea şi îmi împrumut vocea unor personaje de desene animate. Apoi sunt membră a clubului ToastMasters şi leadership, club de oratorie şi leadership, care se ocupă de formarea abilităţilor de vorbire corectă, concisă, armonioasă, liberă, într-un timp dat, în faţa unui public şi, totodată, de formarea şi şlefuirea abilităţilor de leader. Împreună cu un coleg sunt, de patru ediţii, moderatorul Business Days, eveniment de networking, informare şi formare a mediului de afaceri.
Totodată, am workshop-urile mele de comunicare, atitudine şi performanţă. Sunt mentor alături de alte opt colege în cadrul evenimentului Femina, iniţiat de către Fundaţia Comunitară Oradea, prin care sprijinim tinere şi nu numai în drumul lor de dezvoltare personală, ca mai apoi împreună să dezvoltăm un proiect, două pentru comunitate. Este extraordinar cum se mişcă lucrurile. Sunt speaker motivational la BookLand, o caravană de promovare a cărţii, a lecturii şi a culturii în licee şi nu numai, iniţiată de către Mihaela Petrovan. Nu ştii cât îmi place să colaborez cu oameni inimoşi şi împreună să facem ceva cu şi pentru tineri. Îmi place ce fac.
Între timp, am făcut un curs de mediator şi T.O.T, adică un curs de Trainer of Trainers sau formator. Tocmai m-am întors de la Londra de la un training cu unul dintre cei mai importanţi, motivationali şi inspiraţionali coach, mentori, traineri din lume, Anthony Robbins. A fost o experienţă unică, transformatoare, pe care o voi pune în sertarul "De suflet", unde se găseşte la loc de cinste şi Camino de Santiago de Compostela.
Aşa că am fost şi voi rămâne o femeie activă pentru că ăsta îmi e felul. Dar în activităţi în care să mă simt utilă şi să las ceva în urmă. Mă gândesc de multe ori la calea pe care a luat-o existenţa mea, având la bază tot comunicarea şi relaţia cu oamenii. Şi nu probabil, ci sigur, asta este menirea mea. Şi vreau să mai spun ceva. Din tot sufletul şi din toată fiinţa mea: Nu există vârstă pentru noi începuturi!!!!Şi vă mai spun ceva, tot din experienţa mea trăită, şi nu citită: Eşti ceea ce alegi tu să fii!!!! Am zis!"
Mihaela Tatu a dezvaluit si in ce conditii ar reveni la prima dragoste, televiziunea: "Dacă voi primi vreo ofertă pentru vreo emisiune pe placul meu, voi reveni."