Ce mândru e Benone Sinulescu de căsuţa lui!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Cine calcă pragul căsuţei de la ţară a lui Benone Sinulescu, rămâne stupefiat. Printre florile şi plantele exotice de care multă lume nici nu a auzit, cântăreţul de muzică populară îşi savurează în fiecare dmineaţă cafeaua. E tare mândru de moşia sa din apropierea Aradului, pe care i-au lăsat-o socrii.

De casa părintească a soţiei nu s-a atins, în schimb, şi-a construit lângă aceasta o căsuţă cu de toate în care Benone se simte minunat şi de care nu se mai dezlipeşte.

Atât de mult îi place locul încât artistul şi-a făcut bagajele şi a lăsat apartamentul din Bucureşti, în favoarea gospodăriei din Bârzava. A investit ceva bani, însă a meritat.

simeon stalpnicul png

„Mi-am făcut o căsuţă de vis. Are tot ce-i trebuie unui om gospodar. Mă simt minunat aici, mi-am aranjat casa împreună cu soţia mea aşa cum ne-am dorit.

Mi-am cumpărat până şi două panouri solare. Am acum apă pentru tot satul. Ultima achiziţie sunt patru camere de filmat, aviz amatorilor!" ne spune râzând artistul.

Şi pentru că lui Benone îi place să se răsfeţe, soţia sa i-a făcut un cadou neaşteptat, în valoare de peste 250 de milioane de lei.

„Acum câteva luni m-am trezit în curte cu un spa din lemn de şase locuri. A fost cumpărat de-a gata, direct din magazin. Are de toate, până şi telefon, radio şi televizor", povesteşte Beni pentru Click!

„Micul agronom", cum îi place să-şi zică, Benone a sădit cu mânuţa lui toate minunăţiile din curte. Nu există condiment pe care cântăreţul să nu-l aibă.

simeon stalpnicul png

„Îmi place să gătesc şi să am la îndemână toate cele necesare. Am plantat mărar, leuştean, coriandru, salvie, gura-mielului, busuioc, oregano, cimbru, rucola, măcriş de grădină, salată amăruie, ridichii roşii, coste (spanac italian) şi îmi cer scuze că nu mi le aduc aminte pe toate.

Veniţi să vă convingeţi!" râde Benone.  Şi asta nu e tot. În grădină stau falnici peste 100 de pomi, de la meri, cireşi, vişini, piersici, nuci până la smochini, migdali, nectarini, bujori arbuşti, şicul, agriş şi pup de fragă.

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
submarin francez
image
image
image
image
image
image
telefon ecran getty jpg
casa de marcat supermarket pexels jpg
gratii 1 jpeg
Sebastian Olariu si tatal lui FOTO Antena 3 Facebook jpg
istanbul pexels jpg
urangutan pixabay jpg
harta razboi ucraina steag drapel rusia europa shutterstock 2114384846 jpg
Nervos
image
actualitate.net
image
actualitate.net