Ce primăvară blestemată!
Vremea capricioasă ne joacă feste de o săptămână. Sudul ţării a fost din nou acoperit de zăpadă şi măturat de viscol. Anul trecut, în martie, număram mugurii din copaci, anul acesta doar munţii de zăpadă de pe străzi.
Haos în localităţile din sudul ţării. Deşi se aşteptau la o primăvară călduroasă după 8 martie, românii din Oltenia, Dobrogea şi Muntenia s-au trezit ieri dimineaţă în mijlocul unei ierni care nu se mai dă dusă.
Dacă în Bucureşti angajaţii de la salubritate nu s-au sinchisit să iasă la treabă la primele ore ale zilei, în Craiova oamenii au pus pe seama arestării primarului Solomon haosul creat pe străzile din oraş.
„L-au luat pe Solomon, s-a ales praful. Asta-i deszăpezire? E bătaie de joc. Ca să scot maşina am chemat trei vecini să mă ajute", ne-a spus Ion Şerban, şofer de meserie. O ambulanţă a rămas prinsă în nămeţi pe drumul care leagă comuna Brebeni de oraşul Slatina, iar două TIR-uri au derapat la Studina.
Vezi aici mai multe imagini din zonele acoperite de zăpadă
În Capitală s-au înregistrat blocaje imense în trafic fiindcă bucureştenii nu au renunţat la maşina proprie pentru a ajunge la serviciu. Toate acestea se întâmplă în luna care ar fi trebuit să anunţe venirea primăverii.
Craiova - Locuitorii oraşului cred că de când nu mai au primar, oraşul nu mai e administrat de nimeni
Slatina - Slătinenii şi-au curăţat trotuarele din faţa casei de teamă să nu fie înghiţiţi de zăpezi