Ce reacţie a avut fiica lui Copos după condamnarea tatălui în dosarul "Loteria"

Ultima actualizare:

    Alexandra Copos
Alexandra Copos

Alexandra Copos, fiica lui George Copos, a dorit să îşi expună punctul de vedere, după condamnarea tatălui ei în dosarul "Loteria". Într-o scrisoare pe care a făcut-o publică în urmă cu o zi, aceasta susţine faptul că George Copos şi-a plătit prejudiciul constatat în cazul său, în dosarul transferurilor de jucători şi că va face la fel şi în dosarul Loteria, deşi se simte nevinovat, potrivit ziarulring.ro

Fiica Lui George Copos şi-a argumentat punctul de vedere într-o scrisoare deschisă."Am luat act cu dezamăgire de decizia Tribunalului Bucureşti, pronunţată în 25 august 2014, prin care tatălui meu, Gheorghe Copos, i se impune o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru pretinsa săvârşire a unei infracţiuni de evaziune fiscală" şi "menţionez că tatăl meu se va supune hotărârii pronunţate de instanţă, dar, în acelaşi timp, afirm răspicat că hotărârea este greşită, că este nelegală şi că vom face toate demersurile legale pentru ca aceasta să fie infirmată", se arată în documentul publicat de Alexandra Copos.

"I se impută că societatea Ana Electronic SA ar fi făcut o afacere proastă vânzând 38 de spaţii comerciale către trei entităţi, persoane fizice şi juridice, care au vândut mai departe spaţiile comerciale către Loteria Română, cu un anume preţ şi că Ana Electronic SA ar fi putut obţine un preţ mai mare dacă ar fi vândut direct spaţiile către Loterie (...) De fapt, cele 38 de spaţii comerciale au fost vândute la un preţ de două ori mai mare decât valoarea acestora din grilele notarilor publici" a adăugat fiica lui Copos, în acelaşi document."Gheorghe Copos nu obţinea nimic, nici direct şi nici indirect, prin săvârşirea pretinselor fapte de evaziune fiscală, şi nici nu ajuta Ana Electronic să obţină bani pe care altfel i-ar fi plătit statului ca impozit. Atunci care ar putea să fie scopul faptelor sale? Întrucât răspunsul la această întrebare demonstra fără tăgadă că nu exista o faptă de evaziune fiscală, atât parchetul, cât şi instanţa au ignorat să cerceteze şi să lămurească aceste aspecte. Pe scurt, consider decizia instanţei profund nedreaptă, neavând suport în probatoriu. Nicio faptă de evaziune fiscală nu a fost săvârşită la nivelul societăţii Ana Electronic şi cu atât mai puţin nu a fost săvârşită de tatăl meu personal", se mai arată în scrisoare.

"Societăţile din Ana Holding au plătit către stat, sub formă de impozite, taxe şi contribuţii obligatorii, pe parcursul ultimilor ani, suma de 206.519.113 de euro, achitându-şi întotdeauna toate datoriile fiscale, ceea ce demonstrează comportamentul fiscal corect al acestor societăţi", se arată în acelaşi act, potrivit ziarulring.ro

"Nu exista nici un motiv pentru care tatăl meu sau societatea Ana Electronic să rişte angajarea răspunderii penale pentru suma ce se pretinde a fi prejudiciu, respectiv 876.914 euro" şi că "totodată, un astfel de comportament nu poate caracteriza un grup de firme care continuă să existe pe piaţa românească de 24 de ani, să creeze locuri de muncă, mai precis 4.407, şi care contribuie în continuare la bunăstarea statului român prin investiţii de zeci de milioane de euro aici, în România", a adăugat Alexandra Copos.

Vă amintim faptul că Tribunalul Bucureşti l-a condamnat, luni, pe George Copos la patru ani de închisoare cu executare, în dosarul în care acesta e acuzat de evaziune fiscală de peste un milion de euro. Este vorba despre vânzarea unor spaţii ale firmei Ana Electronic către Loteria Română, iar decizia instanţei este definitivă. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
carne de porc craciun jpg
bacalaureat jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
bucuresti storia jpg
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net